spot_img
7.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesGorjul are cinci produse montane. Toate sunt din zona Tismana

    Gorjul are cinci produse montane. Toate sunt din zona Tismana

    Mai multe produse din zonele montane ale județului Gorj au primit atestatul de „produs montan“ din partea Direcției pentru Agricultură Gorj. Este vorba de cinci tipuri de produse din zona Tismana. Dan Tănăsescu, directorul instituției, a spus că este vorba de dulceața de trandafir, afine, cireșe amare și mure: „Am primit o veste excelentă la Direcția Județeană pentru Agricultură Gorj. Este vorba de acreditarea produselor montane. Am făcut demersurile în urma cu mai mult timp ca județul nostru să intre în posesia acestor produse înregistrate în Registrul Național al Produselor Montane. Prin decizia nr. 24 a fost acordat dreptul de utilizare a mențiunii de calitate facultativă de produs montan. Este vorba de producători din localitatea Tismana. La numărul 70 este siropul de trandafir, la 71 este dulceața de afine, la 72 dulceața de cireșe amare, la 73 dulceața de mure, iar la numărul 74 dulceața de trandafir. Sunt cinci produse montane acreditate“.

    Ce înseamnă „produs montan“

    Comisia Europeana a publicat în anul 2014 o decizie privind noi reguli de etichetare a produselor alimentare. Mențiunea de „produs montan” se va regăsi pe toate produsele alimentare care provin din zonele de munte: produse din carne, brânzeturi si lactate, miere, siropuri sau plante. Aceasta decizie are ca rol evidențierea și informarea consumatorilor asupra produselor care provin din zonele de munte și stimularea producătorilor sau agricultorilor care își desfășoară activitatea în zonele înalte. Zona montană este recunoscută pentru gradul mic de poluare, ceea ce conferă alimentelor provenite din acest areal un plus de valoare. Calitatea superioară a alimentelor provenite din zonele montane este recunoscută de nutriționiști, dar se bucură de apreciere și în rândul consumatorilor. Ordinul ministrului agriculturii care reglementează condițiile în care poate fi folosită această mențiune pe eticheta produselor românești a fost publicat în anul 2017, în Monitorul Oficial.

    Pentru ca un producător să poată aplica aceasta mențiune pe produsele sale trebuie să respecte o serie de reguli impuse de Comisia Europeană. Familia Duicu, din Tismana prepară dulceața de trandafir. Totul a început în urmă cu trei ani ani, de la o idee a Magdalenei, care, de loc din Moldova, Magdalena nu a putut să uite toată viaţa gustul dulceţii de trandafir din copilărie, care era preparată de mama şi de bunica ei. Cei mici erau înnebuniţi după această dulceaţă, care li se dădea cu porţia, iar apoi era ascunsă. Ajunsă la pensie şi la timpul depănării amintirilor, Magdalena i-a povestit soţului despre dulceaţa de trandafiri din copilărie, iar acesta a avut ideea ca gustul deosebit al acesteia să fie cunoscut şi de alţi oameni. Au cultivat în grădina casei butaşi de trandafiri şi aşa a demarat mica afacere de familie. Prima producţie de dulceaţă de trandafiri a fost testată pe prieteni, care au fost încântanţi de gustul acesteia, astfel că familia Duicu a fost încurajată să meargă mai departe. „Atunci când eram copil, dulceaţa de trandafiri a fost preferata noastră. Au trecut anii şi, spre pensie, soţul meu a avut ideea de a începe o mică activitate. Acum doi ani, soţul meu a plantat 50-60 de butaşi de trandafir. Anul trecut am făcut prima producţie de dulceaţă de trandafiri. Am fost încântanţi şi surprinşi. Primii clienţi au fost prietenii şi rudele noastre. Am fost solicitaţi să le dăm cu diverse ocazii: aniversări, anul nou şi alte sărbători. Noi facem şi sirop de trandafiri“, a povestit Magdalena.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: