spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesGorjul reprezentat cu succes la Festivalul Brânzei și al Țuicii la Rășinari

    Gorjul reprezentat cu succes la Festivalul Brânzei și al Țuicii la Rășinari

    Ansamblul Folcloric Cheile Oltețului din Polovragi, ansamblul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și al Căminului Cultural Polovragi au participat la ediția a XVI-a a Festivalului Brânzei și Țuicii de la Rășinari.

    Pe parcursul a două zile de festival au avut loc demonstratii de preparare a produselor din lapte și ateliere tematice. Unul dintre cele mai frumoase sate ale României, Rășinariul, a găzduit un târg de brânzeturi și specialități din Mărginimea Sibiului, preparate tradiționale, bulzul festivalului, spectacole folclorice și multe alte surprize pregătite de organizatori la Curmătura Ștezii.

    Ansamblul Cheile Oltețului din Polovragi a participat cu 20 de membrii cu dansuri populare, soliști vocali și instrumentiști. În cadrul programului de 30 de minute au fost prezenți pe scena festivalului Alexandru Marin la orgă- acordeon și Șandru Ioana solist vocal.

    Duminică au participat Ansambluri folclorice din Gorj, Vâlcea și Sibiu. Ca în fiecare an, pe scena festivalului au fost prezenți interpreți cunoscuți ai folclorului românesc și formații locale.

    Telemea, țuică și afinată de casă, tocană de oaie la ceaun și faimosul „bulz al festivalului” sunt doar câteva dintre produsele care au fost expuse pe standurile participanților.

    Festivalul Brânzei și al Țuicii aflat pe Agenda Culturala a Primariei Rașinari și a Consiliului Județean Sibiu este organizat în fiecare an pentru a transmite și promova tradițiile din Rășinari, recunoscute și la nivel European prin câștigarea titlului „Mărginimea Sibiului destinație de excelență în turism și gastronomie locală” (2015). Festivalul Brânzei și Țuicii este un eveniment care oferă tuturor șansa să cunoască tradițiile din Rășinari, să viziteze obiectivele turistice, să deguste delicioasele preparate tradiționale, dar și să se bucure de programul artistic oferit de îndrăgiți interpreți de muzică populară și ansambluri folclorice.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: