spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăSocialGrupe rare, deficit de sânge

    Grupe rare, deficit de sânge

    Sângele din grupele rare lipseşte la nivelul judeţului Gorj! Conducerea Centrului de Transfuzii Sangvine Gorj face apel la cetățenii care au grupe rare de sânge și îi roagă pe aceștia să vină să doneze pentru a salva viața unor oameni bolnavi.

    Viaţa mai multor bolnavi este în pericol și mai mare din cauza lipsei sângelui necesar la transfuzii. Din păcate, cazurile de urgenţă care ajung la spital şi au nevoie de anumite grupe de sânge nu pot fi onorate. Asta deoarece reprezentanţii Centrului de Transfuzii Sangvine Gorj se confruntă cu deficit la grupele de sânge rare. Este vorba despre B negativ, AB pozitiv și AB negativ. Conducerea Centrului de Transfuzii Sangvine Gorj face apel la cetățenii care au grupele de sânge amintite şi îi roagă să vină să doneze sânge pentru a salva vieţile unor oameni bolnavi şi care au mare nevoie de ajutor. „La grupele rare B negativ, AB IV pozitiv şi AB negativ nu stăm foarte bine. Avem un stoc de rezervă să spunem aşa, dar la grupa B Rh negativ şi AB IV Rh negativ, mai mult de un bolnav n-am putea să facem faţă”, a declarat Maria Cazan, directorul Centrului de Transfuzii Sangvine Gorj. În situaţii de urgenţă, de cele mai multe ori se apelează la centrele din judeţele învecinate. „În primul rând solicităm aparţinătorii de bolnavi să vină pe grupa şi Rh-ul respectiv, iar după aceea dacă nu rezolvăm problema aşa şi este un caz care nu-l putem lăsa, apelăm la judeţele din jur, cărora şi noi le dăm la rândul nostru”, a mai precizat Maria Cazan.

    Vin să doneze!

    În ciuda vremii capricioase de afară, donatorii nu întârzie să apară, din dorinţa de a-şi ajuta semenii. Acest lucru nu ajută însă la asigurarea stocului de sânge necesar, pentru că de cele mai multe ori donatorii care vor să doneze, au grupele de sânge care se găsesc mai ușor. Gorjenii care fac astfel de fapte bune au parte şi de anumite avantaje. „Primesc 7 tichete în valoare de 64 de lei , o zi liberă de la serviciu şi un pachet de analize printre care: grupă, Rh, hemoglobină, glicemie, determinarea antigenului B al virusului B, determinare de anticorpi Anti HIV pentru virusul HIV. Acest pachet de analize trebuie să-l facem obligatoriu, este stipulat prin lege”, a declarat directorul Centrului de Transfuzii Sangvine Gorj, Maria Cazan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: