spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialHramul bisericii vechi a Mănăstirii Lainici: 200 de ani de existenţă

    Hramul bisericii vechi a Mănăstirii Lainici: 200 de ani de existenţă

    Biserica veche a Mănăstirii Lainici şi-a sărbătorit hramul ieri, cu ocazia marelui praznic al Intrării Maicii Domnului în Biserică. Evenimentul coincide cu împlinirea a 200 de ani de când s-a pus temelia acestei biserici, în anul 1812. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, de Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Credincioşii au venit în număr mare la biserică încă de la primele ore ale dimineţii, s-au rugat şi au sărutat moaştele Sfântului Irodion de la Lainici, care se află adăpostite de acest sfânt locaş monahal. „Biserica veche a Mănăstirii Lainici a fost construită între 1812-1817, anul acesta s-au împlinit 200 de ani de la începerea construcţiei. A fost ridicată pe temeliile unei biserici mai vechi din lemn construită în secolului XIV, de către ucenicii Sfântului Nicodim de la Tismana. Ucenicii Sfântului Nicodim au revigorat această zonă isihastă, monahală, de la Tismana până la Prislop şi până la Dunăre, şi de acum 200 de ani s-a dat acest hram, de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, hram sihăstresc închinat Maicii Domnului, care prin excelenţă ocroteşte isihasmul şi monahismul”, a spus părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, stareţul mănăstirii. În cuvântul de predică, ÎPS Mitropolit Irineu a vorbit despre semnificaţia acestei sărbători pentru credincioşi. „În Biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Maica Domnului este întotdeauna reprezentată în Sfântul Altar deasupra Sfintei Mese, ca să ne arate că, prin ea, razele Dumnezeirii pătrund în umanitate, în neamul nostru, în noi”, a precizat Mitropolitul Olteniei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: