spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăSocialÎmprumuturi din sărăcie

    Împrumuturi din sărăcie

    Agitaţia şi nerăbdarea pensionarilor, veniţi odinioară la Casa de Ajutor Reciproc din Târgu-Jiu, sunt reduse mai degrabă la tăcere. Aproximativ 350 de cereri, au fost aprobate şi plătite în luna ianurie, iar situaţia se va menţine, potrivit conducerii CAR, şi luna aceasta.

    Nevoi multe, posibilităţi puţine, iar peste toate, teama zilei de mâine. Cam asta este starea de spirit a pensionarilor, membri cotizanţi ai CAR, care mai cuteză să facă un împrumut, şi acela, limitat. Pensionarii gorjeni nu se mai îngrămădesc să facă împrumuturi la Casa de Ajutor Reciproc. Nu pentru că nu ar avea nevoie de bani, ci pentru că nu au cu ce mai plăti ratele. Cifra cererilor depuse în luna ianuarie se opreşte la 350, iar în două treimi dintre acestea, nu trec ca şi cuantum, de 2000 de lei. „Oamenii nu mai au cu ce să-şi achite ratele, aşa că la nevoie totuşi preferă un ajutor limitat, între 1000 şi 2000 de lei. Cam doi, trei dintre cei care au depus cerere în ianuarie, au primit această sumă”, spune Iulia Cioplea, contabil şef CARP Târgu-Jiu. Conducerea CARP încearcă soluţionarea tuturor cererilor care se încadrează în cerinţe, şi dă asigurări că şi cei ai nevoiaşi dintre pensionari, care vin pentru un ajutor urgent, îl pot primi. „Nu lipsesc desigur cazurile urgente. Ca şi anul trecut, de la începutul lui 2011, am avut cam patru cazuri în care am aplicat procedura de urgenţă. Dureros e că, banii sunt pentru grave probleme de sănătate, iar sumele şi aşa limitate, nu rezolvă mare lucru, dar le dau oamenilor, speranţă”, a mai spus Cioplea.

    Popririle, sub control

    Vestea bună vine în ceea priveşte recuperarea banilor de la datornici, pentru că a mai scăzut numărul popririlor faţă de anul trecut. „Stăm mai bine la acest capitol, nu avem un val de datornici, dar încă ne confruntăm cu restanţe. Nu am scăpat definitiv de popriri, pentru că situaţia este dificilă pentru cei mai mulţi pensionari. De la începutul anului, nou aplicate, avem circa 100 de popriri, iar acestea se adaugă la cele 140 aflate în derulare”. Banii sunt necesari, ca şi până acum, pentru plata facturilor şi pentru medicamente. „Nu ne putem descurca altfel, nu ne încânta deloc grija ratelor, dar nu luăm foarte mult împrumut şi nici nu sunt condiţii ca la bănci. Am o pensie de 500 de lei, vă daţi seama cât îmi e de greu. Noroc şi cu fetele mele, că mă mai ajută , dar şi ele au rate. Oare unde vom ajunge?”, ne-a spus o pensionară din Târgu-Jiu, care aştepta să-şi ridice banii. Iar pe chipul unui bătrânel, aşezat cuminte la masa unde completa cererea de împrumut, se citea limpede, nu doar urma timpului, ci şi a grijilor. ”Să cumpăr şi eu medicamentele, că din pensie plătesc lumina” .

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: