spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialLa inaugurarea de vineri, profesorul Cioroianu, invitat special

    La inaugurarea de vineri, profesorul Cioroianu, invitat special

    Elevii de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” se pot mândri cu un muzeu al instituţiei de învăţământ care, vineri, a fost redeschis vizitatorilor. După ce a fost reamenajat şi îmbunătăţit cu inedite colecţii de înscrisuri, fotografii şi documente, muzeul a fost inaugurat în prezenţa prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, decanul Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti.

    În sala muzeală frumos amenajată, se pot admira câteva din băncuţele în care elevii de odinioară învăţau, ajutându-se de materialul didactic al vremii, dar şi fotografii ale profesorilor, directorilor care au cârmuit de-a lungul vremii prestigioasa instituţie de învăţământ. Atrage atenţia o fotografie ingălbenită de timp, dar nu mai puţin valoroasă care aminteşte de faptul că în apropierea liceului de odinioară, a existat o şcoală de ceramică. Cum s-a născut ideea şi la ce ajută un astfel de muzeu explică mai bine cadrele implicate şi chiar elevii sensibilizaţi de întreaga contribuţie adusă.

    Muzeul a renăscut din… cenuşă

    „Această colecţie muzeală este una din puţinele existente la nivel de ţară, mi-aş permite să vă spun, în cunoştinţă de cauză. Ne mândrim că avem foarte multe lucruri originale şi foarte vechi. Deşi liceul a trecut prin două războaie mondiale, în timpul cărora cursurile au fost întrerupte, iar inventarul de material a fost pierdut sau distrus în totalitate, întotdeauna a fost refăcut şi îmbunătăţit. S-a încercat o abordare şi o prezentare care să încânte ochiul, dar şi să familiarizeze publicul cu trecutul istoric al şcolii noastre şi cu al culturii gorjene”, a declarat Maria Cochină, profesor de istorie C.N.T.V. Impresionaţi s-au arătat şi elevii amfitrioni devotaţi. „În primul rând muzeul arată evoluţia liceului din cele mai vechi timpuri şi este un loc cu care noi ne mândrim şi toate paginile care s-au scris în liceu sunt reprezentate prin diferite elemente în muzeu”, a declarat Bianca Centoiu, elevă C.N.T.V.

    Aşa eveniment, aşa oaspeţi. Profesorul Adrian Cioroianu, prezent la inuagurarea muzeului

    Evenimentul şi-a atins scopul şi exponatele muzeului au putut fi îndelung contemplate şi apreciate de invitatul special, profesorul Adrian Cioroianu, după ce a tăiat cu panglica de inaugurare. Nu a lipsit un moment special, când în cartea de onoare a liceului, invitatul special la eveniment şi-a aşternut câteva din gîndurile şi aprecierile sale, mărturie la trecerea sa printr-un muzeu inedit. Vădit impresionat de cele realizate de profesorii şi elevii care s-au implicat în amenajarea sălii muzeale, Cioroianu a subliniat că tânăra generaţie are posibilitatea astfel să se apropie mai uşor de vibraţia istoriei, oricare ar fi ea şi nu trebuie uitate începuturile. Istoria dă identitate şi umple existenţa noastră. „ Muzeele au rolul de a le da elevilor printre altele ideea de tradiţie, de a le sugera ce înseamnă tradiţia, de a le sugera ce înseamnă 100 de ani. La vârsta de 18 ani ai impresia că ceea ce se întâmplă acum 100 de ani ţine de antichitate, dar de fapt 100 de ani înseamnă patru generaţii. O generaţie în viaţa noastră, în societatea noastră are 25 de ani, este vârsta la care un tânăr are primul copil. Cu atât mai mult, muzeul, sugerându-le tinerilor câte se pot întâmpla întro sută de ani de istorie le dă o imagine despre ce au făcut generaţiile dinaintea noastră, despre ceea ce ei trebuie să ducă mai departe şi cred că mai contribuie şi la consolidarea unei identităţi şi mândrii locale”, a conchis profesorul Adrian Cioroianu, decanul Facultăţii de Istorie Bucureşti.

    De la catedră, în mijlocul elevilor de la Tudor

    Prezenţa invitatului special la redeschiderea muzeului de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, Adrian Cioroianu, a fost legată şi de bogata sa activitate didactică, fiind astăzi în mijlocul elevilor care au participat la „Colocviile C.N.T.V” – ediţia I, cu tema „Istoria între adevăr şi poveste”. Întrebat cum i s-au părut întrebările sau curiozităţile elevilor , Cioroianu a spus că nu există întrebări prea grele sau prea uşoare, important este că tinerii mai au sete de cunoaştere, care nu trebuie nicicând ignorată. Datoria dascălilor este să –i ajute să înţeleagă cât mai multe despre trecut şi prezent, pentru că numai aşa îşi vor trăi propria lor istorie, păsându-le cum trec prin viaţă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: