spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesÎncepe distribuirea cardurilor naţionale de sănătate

    Începe distribuirea cardurilor naţionale de sănătate

    La nivelul judeţului Gorj, procesul distribuirii cardurilor de sănătate este în linie dreaptă, potrivit preşedintelui Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj, Daniel Bondoc. Astfel, începând cu data de 19 septembrie, peste 200.000 de carduri vor fi livrate asiguraţilor prin Poşta Română.

    Cardurile electronice de sănătate vor ajunge la asiguraţi, din această lună. În urma contractului semnat de CJAS, acestea vor fi distribuite prin Poşta Română. Potrivit, preşedintelui CJAS Gorj, Daniel Bondoc, la nivelul judeţului Gorj, valorea contractului se ridică la suma de 800.000 de lei, bani plătiţi de Ministerul Sănătăţii. „Noi, ca şi Casă Judeţeană, am semnat un contract subsecvent de servicii cu Compania Naţională Poşta Română. Începând din data de 19 septembrie se vor ridica primele carduri conform contractului acestea se ridică de la Imprimeria Naţională în mai multe tranşe. Pentru judeţul Gorj sunt prevăzute datele de 19 şi 26 septembrie, urmate în luna octombrie 3, 10 şi 17. În cele 5 zile se vor lua de către Poşta Română, prin predare de către Casa Judeţeană un număr de 245.481 de carduri reprezentând numărul de asiguraţi care se aflau în baza de date la momentul începerii tipăririi cardului. Valoarea contractului pentru judeţul nostru este de 835 de mii de lei, banii sunt plătiţi de Ministerul Sănătăţii, sunt alocaţi bugetului Casei Judeţene Gorj şi vor fi plătiţi până la sfârşitul anului Poştei Române în funcţie de numărul de carduri care vor fi distribuite. Aceasta este suma maximă pentru toate cardurile”, a declarat Daniel Bondoc, preşedintele CJAS Gorj.

    Toate cardurile, distribuite până la sfârşitul anului

    Potrivit preşedintelui CJAS Gorj, toate cardurile de sănătate vor trebui distribuite asiguraţilor până la sfârşitul acestui an. Procedura de distribuire va începe odată cu preluarea de către Poşta Română a cardurilor pentru judeţul Gorj. „Conform contractului, Poşta Română are obligaţia să se prezinte de 2 ori la domiciliul asiguratului. De fiecare dată, când se va prezenta şi nu va găsi pe nimeni acasă, va lăsa un aviz şi acest card va rămâne la Oficiul Poştal. După care, în cazul în care nu se va ridica nici de la Oficiul Poştal, cardul, în termen de 10 zile de la expirarea termenului de păstrare la Oficiul Poştal, va fi returnat către Casa Judeţeană de unde asiguraţii vor putea să îl ridice. Până la sfârşitul anului, toate cardurile trebuie să fie distribuite”, a explicat Daniel Bondoc.

    Din 2015, niciun serviciu medical fără prezentarea cardului

    De asemenea, preşedintele CJAS Gorj a mai precizat că începând cu anul 2015 nici un serviciu medical, cu excepţia urgenţelor, nu se vor putea face fără prezentarea cardului de sănătate, acestea devenind obligatorii. Totodată, persoanele care nu sunt asigurate, dar şi persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani nu vor primi carduri de sănătate. „Începând cu 2015 tot ce înseamnă servicii medicale, exceptând urgenţele, se vor face numai cu prezentarea cardului şi cu introducerea lui într-un cititor de carduri. După ce cardurile vor fi preluate de către asiguraţi va exista o perioadă în care se vor iniţializa la Medicina de Familie, unde li se vor schimba PIN-urile cu ajutorul medicului de familie, urmând ca din acel moment cardul să fie iniţializat şi să poată fi prezentat la orice furnizor de servicii medicale. Cei care nu sunt asiguraţi, nu vor primi aceste carduri. În momentul în care o persoană care nu este asigurată şi nu a primit cardul de sănătate, în primă fază va deveni asigurată, se va face o cerere către CJAS, va primi o adeverinţă care va fi valabilă 30 de zile, urmând ca, în această perioadă de 30 de zile, noi să facem comanda către Imprimeria Naţională şi prin Poşta Română să fie livrat cardul celui care între timp a devenit asigurat”, a mai precizat preşedintele CJAS Gorj. Datorită faptului că între timp, de la începerea tipăririi cardurilor, la nivelul judeţului Gorj, numărul celor asiguraţi a scăzut la 220.777, cei peste 20.000 de cetăţeni care nu mai sunt asiguraţi vor primi totuşi aceste carduri, însă va apărea pe ele calitatea de neasigurat, urmând ca în momentul în care se va face plata către sistemul de sănătate să devină asiguraţi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: