spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăSocialÎndemn pentru tineri

    Îndemn pentru tineri

    Combaterea delincvenţei juvenile preocupă tot mai mult autorităţile şi instituţiile de învăţământ. Derularea unor proiecte educaţionale se află la îndemâna cadrelor didactice, un exemplu în acest sens venind de la profesorii şi conducerea Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. Ieri s-a desfăşurat a doua întâlnire de lucru în cadrul proiectului „Schimbă-te! Fi altfel!”, iar scopul proiectului rămâne responsabilizarea elevilor şi a părinţilor, asupra riscurilor implicării voluntare în acte de violenţă. Acţiunea a fost înlesnită prin implicarea autorităţilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, Penitenciarul Târgu-Jiu, dar şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj. Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului de violenţă juvenilă şi consecinţele acestuia, elevii au putut asculta mesajele transmise de cinci persoane private de libertate, în care au fost transpuse experienţele care i-au dus după gratii. Concluzia întâlnirii pleacă de la nevoia unei colaborări eficiente a elevilor cu instituţiile locale, care pot avea un cuvânt greu în prevenirea delincvenţei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: