spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialÎngrijorător! 52.000 de ABSENȚE în doar DOUĂ săptămâni de școală!

    Îngrijorător! 52.000 de ABSENȚE în doar DOUĂ săptămâni de școală!

    Elevii gorjeni adoră să chiulească de la școală! Dovada acestui lucru sunt cele peste 52.000 de absențe pe care aceștia le-au acumulat în doar două săptămâni de școală din luna septembrie.

    catalog aCele mai multe absențe au fost „încasate” de elevii din clasa a XI-a. Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Gorj, a declarat că această problemă ar putea fi gestionată cu eficiență dacă părinții elevilor și-ar verifica mai des prezența la ore a copiilor. „În primele două săptămâni din luna septembrie la nivelul județului Gorj au fost înregistrate 52.825 de absențe, din care 25.204 au fost motivate. La clasa a XI-a au absentat cel mai mult. Dacă părinții se vor implica și vor discuta cu elevii, dacă dânșii vor colabora mai bine cu școala și trebuie să găsim împreună o soluție. Prezența lor în școală este foarte importantă”, a spus purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj. Cei care obișnuiesc să absenteze riscă să fie sancționați prin scăderea notei la purtare, sau să piardă bursele sociale de care unii dintre ei beneficiază. Anual, sute sau chiar mii de elevi gorjeni care provin din familii cu o situație financiară precară își pierd alocația suplimentară pe care o primesc din partea statului. Potrivit legii în vigoare, elevii cu venituri mici pot primi din partea statului o sumă cuprinsă între 30 și 200 de lei ca alocație suplimentară. Singura condiție pentru a beneficia de acest ajutor este ca numărul de absențe de la școală să nu fie mai mare de 20 de absențe pe semestru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: