spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialInstituţiile la raport

    Instituţiile la raport

    Activitatea şi măsurile luate de conducerile instituţiilor deconcentrate din judeţ au făcut obiectul ordinii de zi a şedinţei Colegiului Prefectural. Rapoartele de activitate prezentate au dat prilejul şi unor sublinieri din partea prefectului de Gorj, Liviu Andrei, dar şi a subprefectului Marcel Romanescu, făcute pentru eficientizarea activităţii.

    Cum apropierea Sărbătorii Pascale intensifică activitatea comercianţilor, în special în pieţele din Târgu-Jiu, se impune şi luarea de măsuri pentru a combate ilegalitatea. Asigurările le dă prefectul judeţului Gorj, Liviu Andrei. „Autorităţile abilitate trebuie să dea dovadă de vigilenţă maximă, de la controale riguroase efectuate de comisarii Gărzii Financiare, până la serviciile celor de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Gorj, astfel ca la cântar consumatorul să nu aibe de suferit, iar furtul să fie combătut în totalitate”, a declarat prefectul judeţului Gorj.

    Consumatorii, respectaţi

    În atenţia Colegiului Prefectural s-au aflat şi bilanţurile activităţii defăsurate până în prezent de comisarii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului(CJPC), dar şi de inspectorii de la Garda Financiară. „În perioada ianuarie-martie 2011, au fost cercetate şi soluţionate 121 de recalmaţii şi sesizări primite de la consumatori, privind calitatea produselor şi serviciilor.Valoarea despăgubirilor acordate consumatorilor se ridică la aproape 6000 de lei. Nu au lipsit verificările în domeniul alimentar, axate pe modul de derulare a aparogramului Guvernamental lapte-corn, dar şi a modului de comercializare a băuturilor nonalcoolice. Controalele au scos la iveală printre frecvente deficienţe, informarea incompletă şi incorectă a consumatorilor, nerespectarea condiţiilor de acordare a garanţiilor, introducerea de noi comisioane sau taxe la contractele bancare, dar şi existenţa în contractele preformulate a caluzelor abuzive”, a conchis Mihaela Răducan, comisar, şef CJPC Gorj.

    Subprefctul judeţului, Marcel Romanescu, a cerut instituţiilor prezente mai multă implicare. Conducerii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, subprefectul Romanescu a cerut, ca, pe viitor, să elaboreze cu mai multă eficienţă rezultatele programelor derulate de instituţie, impactul fiind important în rândul tinerilor. Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă a punctat în bilanţ, atenţia acordată reconversiei profesionale. Planul de formare profesională se adresează şi persoanelor cu dizabilităţi, dar şi celor care provin din rândul şomerilor din mediul rural.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: