spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialInstruire pentru cutremur

    Instruire pentru cutremur

    Un cutremur de mare magnitudine s-ar putea petrece în România, în acest an. Din acest motiv, în întreaga ţară a debutat o campanie informativă, urmând ca oamenii să fie instruiţi cum să reacţioneze în cazul unui seism. Ieri, de Ziua Protecţiei Civile, autorităţile judeţului s-au întâlnit cu pompierii gorjeni pentru a pune la cale un plan de bătaie în cazul în care s-ar produce cutremurul.

    Campania de prevenire „Nu tremur la cutremur” a fost prezentată în cadrul întâlnirii cu autorităţile judeţene, la aniversarea a 82 de ani de Protecţie Civilă în România. În cadrul şedinţei au fost prezentate măsurile necesare în timpul producerii unui cutremur, dar şi după derularea acestuia. „În luna ianuarie, Inspectoratul General şi Ministerul Afacerilor Interne au demarat o campanie naţională de informare şi conştientizare a populaţiei în ceea ce priveşte riscul la cutremur, aceasta fiind intitulată „Nu tremur la cutremur”. În cadrul acestei şedinţe vor fi oferite detalii cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adoptăm atunci când are loc un seism, dar şi măsurile pe care trebuie să le luăm imediat după producerea acestuia. Este foarte important să vă păstraţi calmul, să rămâneţi în interiorul clădirilor şi să vă aşezaţi sub o piesă de mobilier solidă, să nu fugiţi pe scări, să nu folosiţi liftul şi să nu vă aşezaţi sub sau lângă obiecte grele suspendate”, a declarat Mihai Avramescu, purtător de cuvânt ISU Gorj. Pe teritoriul ţării noastre s-au identificat 15 focare seismice, cel mai activ fiind în zona Vrancea. Cel mai puternic cutremur a fost înregistrat la data de 4 martie 1977, iar specialiştii spun că anul acesta, tragedia din acel an s-ar putea repeta.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Băut la volan

    Dat de gol de etilotest

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: