spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialInterzis pâinii sub 300 de grame

    Interzis pâinii sub 300 de grame

    Începând cu 15 septembrie, pâinea din comerţ trebuie să aibă obligatoriu minim 300 de grame. Producătorii de panificaţie din Gorj iau în serios noile norme, pentru că nu vor să dea socoteală în faţa legii. Decizia vine după ce inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au descoperit că tot mai mulţi producători din panificaţie păcălesc cumpărătorii, producând pâine mai mică decât gramajul normal, chiar cu până la 80 de grame.

    Producătorii de pâine, care cred că îşi pot creşte profiturile, în dauna consumatorului, îşi pot lua gândul pentru că de „ochiul legii” nu scapă nimeni. Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, din 30.08.2011 este clar şi stabileşte condiţiile privind cantitatea netă pe care trebuie o îndeplinească operatorii economici. De ieri a intrat în vigoare, iar pâinea trebuie să aibă o cantitate netă de minimum 300 de grame. Normele au grijă şi de materia primă folosită, şi mai ales respectarea standardului de calitate. De altfel inspectorii de la Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj au întreprins mai multe acţiuni de control, încă din lunile trecute, prilej cu care au verificat şase operatori economici (producători, comercianţi şi prestatori de servicii alimentaţie publică) dintre care, un numar de doi (33%) au prezentat abateri. Cantitatea de pâine neconformă a fost de 236 kg. Acest lucru nu se va mai repeta pentru că este reglementată o greutate minimă obligatorie iar cei care nu o respectă vor suporta consecinţele. Scopul reglementărilor este acela de a proteja consumatorii de fraudele comercianţilor.
    În plus gorjenii nu au motive de îngrijorare vis-a vis de preţ sau calitate, asigură producătorii de pâine din Târgu-Jiu. „Din 15 septembrie, prin Ordinul nr.165 emis de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cantitatea netă minimă a pâinii este de 300 grame, creşterea acesteia fiind permisă numai din 100 în 100 de grame. Mai mult, au fost luate măsuri de creştere a gramajelor, care nu se încadrau în noile cerinţe, în beneficiul cumpărătorilor”, a subliniat reprezentantul unei fabrici de pâine din Târgu-Jiu, Tudor Turtoi. De la noile reguli face excepţie pâinea de peste 1.000 de grame, care se cântăreşte la locul de vânzare şi se poate vinde porţionată. Pentru pâinea neambalată sunt acceptate scăderi ale cantităţii nete, datorate pierderii de umiditate, pe durata de valabilitate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: