spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocial“Învăţarea pentru un stil de viaţă sănătos “.

    “Învăţarea pentru un stil de viaţă sănătos “.

    Elevi și profesori ai Colegiului  Gheorghe Tătărescu Rovinari au participat  la ultima mobilitate  din cadrul proiectului Erasmus+KA2” Learning For  Healthy lifestyle”-“Învăţarea pentru un stil de viaţă sănătos “în perioada 08-12 Aprilie 2019, desfăşurată in Lituania în oraşul Marijampole.  Vizita a fost una utilă, elevii fiind încântați să descopere lucruri noi și utile sănătații.

    Directorul Colegiului Gheorghe Tătărescu Rovinari, prof. Dumitru Fârţă şi coordonatorul local, prof. Pătrulescu Corina impreună cu elevele Arcanu Denisa, Lazăr Ancuţa, Dragu Eduarda, Creţu Daniela au participat la activităţi de învăţare-predare ce au avut ca obiective învăţarea unui comportament şi stil de viaţă sănătos, practicarea şi îmbunătăţirea limbii engleze, schimburi de experiente şi exemple de bună practică. ”Am început prima noastră zi în Lituania la școala Marijampole R. Stankevicius. Doamna director a institutiei coordonatoare ne-a primit cu caldură, ne-a fost prezentat programul săptămânii și apoi jocurile de introducere și exercițiile de icebreaking. Şcoala și orașul ne-au fost prezentate într-o maniera deosebita jucând Jocul de orientare cu echipe albastre, roșii, galbene și verzi. Echipa Roșie fiind câștigătoare. Au urmat activităţile pe care elevii împreună cu profesorii lor le au avut de realizat şi prezentat in Lituania, prezentări despre videoclipuri sănătoase, despre stilul de viață, care au fost tuturor elevilor din școli. Apoi am avut dansuri JUST DANCE și aerobic. Au fost oferite cocktailuri sănătoase și a urmat degustarea. Ziua s-a încheiat cu terapii de relaxare și tehnici de curățare a minții. Ziua 2 a început foarte intens. Exercițiul de dimineață timp de 45 de minute a necesitat multă rezistență. Apoi am avut pregătirea de aikido ,un sport apropiat de karate cu un profesionist. Chestionarele au fost analizate și comparația a fost făcută de către elevi. După prânzul sănătos, am continuat cu terapii și lecție de tir cu arcul, alegând cel mai precis arcaș”, a declarat Dumitru Fârţă.

    Informații și relaxare

    Coordonatorul local al proiectului, profesor limba engleză, Patrulescu Corina, a precizat ca acest proiect a avut un impact deosebit nu doar asupra elevilor participanti și al familiilor gazda dar și asupra tuturor școlilor implicate în multe activități creative ce au legătura cu învățarea pentru un stil de viață sănătos. ”Ce a de a treia zi a fost dedicată excursiei culturale – cognitive, incursiune la muzeul etnografic de aer liber la Rumsiskes unde participanții la proiect au trebuit să îndeplinească anumite sarcini. Fiecare țară trebuia să identifice din toate cele patru regiuni ale Lituaniei o moară veche, o fântână, asemănări şi deosebiri din aceste regiuni. A doua parte a zilei a fost petrecută la Kaunas, unde ghidul ne-a furnizat informații istorice, a arătat orașul vechi și diferite stiluri de clădiri, a fost prezentat cel de-al doilea cel mai mare oraș al Lituaniei. Joi dimineață am avut o cursă energică de : Zumba, Mind-fights Test unde am avut concursul  despre ceea ce am învățat în timpul proiectului, testul Eurofit –a trebuit să facem 4 sarcini diferite pentru a descoperi puterea, flexibilitatea și rezistența corpului, antrenamentul de fotbal cu antrenorul Martyna ,saună, înot la piscină și jacuzzi.Ultima zi în Lituania a început cu exercițiul de dimineață urmat de turneul de baschet în care toate cele cinci țări și-au format echipele. Lituanienii au fost cei mai puternici, dar aurul lituanian si anume piatra de chihlimbar sau ambra cum mai este cunoscut- a fost  câștigat de echipa daneză.

    Proiectul a fost finalizat cu ceremonia de decernare a certificatelor de participare  și a premiilor obținute la cele doua teste.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: