spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialJandarmii gorjeni se vor întrece la un concurs de pescuit

    Jandarmii gorjeni se vor întrece la un concurs de pescuit

    Pentru prima dată, jandarmii gorjeni lasă munca deoparte pentru a participa la un concurs de pescuit ce va avea loc în zona lacului din strada Primăverii. Competiţia va fi acerbă şi se va derula pe echipe formate din câte doi pescari.

    Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj organizează în parteneriat cu Asociația Sportivă Jiul, şi alţi doi parteneri, competiţia internă, Cupa Jandarmeriei Rurale la pescuit sportiv, care se află la prima ediţie şi se va desfăşura pe lacul din strada Primăverii. Concursul va reuni la start echipe formate din câte doi jandarmi – pescari, care vor pescui cu maxim două lansete, durata acestui inedit concurs fiind de trei ore. Echipele participante vor fi supuse, pe parcursul concursului la probe precum nădirea, pescuirea și cântărirea peștelui, iar concurenții îşi vor testa deprinderile practice dobândite în cadrul partidelor de pescuit sportiv-recreativ, cei mai buni jandarmi pescari fiind premiați cu articole de pescuit pentru pescarii profesioniști. „Competiția, are scopul de a identifica potențiali pescari din rândul jandarmilor pasionați de pescuit sportiv-recreativ care să reprezinte instituția și la concursurile organizate la nivel de instituții precum și de a asigura o relaționare extraprofesională între colegii din structurile unității. Noi sperăm ca jandarmii pescari să impresioneze juriul constituit pentru acest concurs, cu peștii capturați care ulterior cântăririi vor fi eliberați în mediul lor natural”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt la Jandarmeriei Gorj. Competiţia va fi atent supravegheată de arbitrii, care vor avea rolul de a urmări respectarea cadrului normativ în materie de pescuit sportiv și a regulamentului de concurs. Arbitrii vor constitui un juriu cu atribuții de a verifica, supraveghea, cântări captura și de a consemna în fișele de arbitraj eventuale abateri ale echipei de pescuit sau rezultatele obținute.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: