spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocial"Jos Guvernul!" a răsunat pe străzile municipiului Târgu-Jiu

    „Jos Guvernul!” a răsunat pe străzile municipiului Târgu-Jiu

    Aproximativ o mie de sindicalişti au mărşăluit vineri pe străzile municipiului Târgu-Jiu, protestând vehement împotriva noului Cod al Muncii, care prevede perioade de probă mai mari, la fel şi perioada de preaviz în cazul demisiei, iar contractele pe termen determinat vor deveni regulă. Membrii ai confederaţiilor sindicale şi-au dat mâna şi vineri au arătat că vor schimbarea Guvernului, un Guvern care, potrivit acestora, îi transformă în sclavi.

    De la primele ore ale dimineţii, reprezentanţii celor cinci confederaţiilor sindicale BNS, Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, CSDR şi Meridian şi-au strâns oamenii, şi cu mic cu mare, au pornit pe strada Victoriei, destinaţia finală fiind Palatul Administrativ, unde au pichetat timp de o oră, în speranţa că cineva le va da răspunsurile mult aşteptate. Înarmaţi cu pancarte, care mai de care mai ilustrative, protestatarii au scandat şi lozinci, totul pentru a demonstra că nimeni nu este de acord cu noul Cod al Muncii. Sindicaliştii nu sunt de acord cu modificarea articolului prin care se instituie dreptul angajatorului de a stabili unilateral obiective de performanţă individuală pentru salariaţi şi criterii de evaluare, arătând că instituirea acestui drept, fără a se preciza un sistem de limitare rezonabilă a obiectivelor de performanţă ce pot fi stabilite, deschide calea către abuzuri. Astfel, angajaţi din sănătate, învăţământ, pensionari, angajaţi din minerit şi energie, penitenciar, dar şi oameni de rând au strigat într-o singură voce „Jos Guvernul Boc”, „Nu vrem un Cod al Sărăciei”. „Solidaritate”, un alt cuvânt scandat destul de des, a răsunat pe strada Victoriei, în speranţa că cei care se plimbau în momentul acela prin oraş, sau cei care s-au baricadat în case, vor ieşi să protesteze şi ei, împotriva Guvernului.

    „La plăcinte înainte, la proteste înapoi”

    Cu toate că se aşteptau la circa 1500 de persoane, la marş au participat mai puţini. Se pare, astfel, că gorjenii sunt mulţumiţi de prevederile Noului Cod al Muncii şi nu sunt afectaţi de numărul de disponibilizări din ultima perioadă sau de salariile, care pe zi ce trece, devin tot mai mici. Acest lucru a fost observat şi de reprezentanţii confederaţiilor sindicale, care au declarat „Nu contează calitatea, ci cantitatea. Faptul că ne-am strâns astăzi, pentru a protesta împotriva acestui Guvern, care vrea cu tot dinadinsul să ajungem nişte sclavi, este ceva. Nu reuşim acum , vom reuşi altădată. Important este să tragem un semnal de alarmă şi să arătăm că suntem conştienţi de ce se petrece şi că nu lăsăm călcaţi în picioare de ei”, a spus Cristi Aldescu, liderul Sindicatului Ambulanţa. Traficul a fost restricţionat pe toată perioada mitingului, iar oamenii au mers în coloană, atent monitorizaţi de agenţii de securitate şi jandarmi, care au supravegheat zona, pe tot parcursul mitingului. Surpriză sau nu, liderul coloanei de manifestanţi a fost un cunoscut al micilor ecrane, un om talentat, care a fost prezent într-o emisiune de pe un post naţional, impresionând o ţară întreagă, cu talentul lui de a bate cuie cu palma. Pe tricoul pe care îl purta Virgil Bâgiu era scris „Dreptate, adevăr şi singur împotriva tuturor”. Cu un steag roşu, acesta a ocupat locul fruntaş, până la Palatul Administrativ, acolo unde, protestatarii au fost primiţi cu garduri. Întrebat ce crede despre acest lucru, Valentin Popa, liderul CNSLR Frăţia a declarat „Nu ştiu de ce am fost primiţi aşa. Noi suntem oameni civilizaţi, nu era nevoie de aşa ceva. Dacă aceasta este decizia autorităţilor locale, o respectăm, însă repet, suntem oameni civilizaţi şi ştim care ne sunt limitele”.

    Creţan: „unde sunt minerii de altădată?”

    Pas cu pas, sindicaliştii au ajuns şi în faţa sediului PDL, unde s-au oprit şi au scandat lozinci împotriva lui Marcel Hoară, reprezentatul Guvernului în teritoriu. „Hoară, ieşi afară, javră ordinară!”, s-a auzit într-un glas. După ce au ajuns în faţa Prefecturii, liderii de sindicat au luat cuvântul, arătându-se dezamăgiţi de numărul mic de protestatari. Primul dezamăgit, Constantin Creţan, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii Gorj, s-a dresat minerilor „Mă aşteptam să fim mai mulţi aici. Unde sunt minerii de altă dată? Se pare că sunteţi sub cota vociferărilor celui mai mic sindicat prezent aici în piaţă”. La fel de nemulţumit s-a arătat şi Valentin Popa care a spus la microfon „E prea multă linişte aici, strigaţi cu noi. Suntem la teatru sau vă e frică. Strigaţi : Jos Guvernul!” . Un om de rând a dorit să ia cuvântul şi să îşi spună păsurile, legate de aplicarea acestui Cod al Muncii „Nu ne putem achita de rate, trimit nişte mascote în faţa televizorului, care spun cu tupeu că noi facem economie din bani, păi cum să facem economie din bani, la 10 milioane, curent, apă, butelie”.

    Popa: „prefectul e în cârje, aşa cum este şi Guvernul Boc”

    După zeci de minute în care şi-au strigat nemulţumirile, liderii de sindicat au cerut ca prefectul să vină în mijlocul mulţimii, la negocieri. Cu toate că aproximativ zece minute, au strigat într-un glas „să vină prefectul”, nimeni nu a apărut, nici măcar la fereastră. Scandalizaţi până peste măsură de decizia prefectului, au cerut să vină subprefectul, dar spre final, nimeni nu a dorit să vorbească cu protestatarii. Mai mut decât atât, prefectul a acuzat o problemă medicală, scuzându-se că nu poate ieşi, pentru că merge în cârje „Prefectul judeţului Gorj, invită o delegaţie, să meargă sus la dumnealui. Prefectul nu vine, nu că nu vrea, ci pentru că e în cârje, aşa cum e şi Guvernul Boc. Din motive medicale nu poate să coboare. Dacă nu vrea să vină, nici noi nu o să mergem la dumnealui”, a spus Valentin Popa. La auzul acestor cuvinte, protestatarii s-au dispersat şi astfel, până la finalul manifestaţiei, oficial, au mai rămas doar vreo 200 de oameni. De menţionat este faptul că protestele vor continua şi în zilele următoare, mai precis pe data de 16 martie, când membrii confederaţiilor sindicale, vor picheta Palatul Parlamentului din Bucureşti, iar apoi vor reveni în municipiul Târgu-Jiu, pentru a mărşălui din nou, sperând că gorjenii vor fi mai solidari de această dată.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: