spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialLegea pensiilor, întoarsă pe toate părţile

    Legea pensiilor, întoarsă pe toate părţile

    Problemele persoanelor vârstnice au intrat în vizorul autorităţilor locale. Pe fondul discuţiilor din ultima perioadă dar şi ca urmare a noilor reglementări de anul acesta, privind pensiile dar şi ajutorul de încălzire, mai marii judeţului s-au întrunit pentru a dezbate aceste probleme.

    Aceştia şi-au dat întâlnire în incinta Prefecturii Gorj. Punctele esenţiale ale acestei întâlniri au fost ajutorul pentru încălzirea locuinţei în judeţul Gorj, în sezonul rece 2010-2011 şi noua lege a pensiilor. La această şedinţă au luat parte membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, subprefectul Marcel Romanescu, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Gorj, Veronica Roşianu, cât şi directorul Casei Judeţene de Pensii, Rodica Ghimiş. Autorităţile locale şi reprezentanţii instituţiilor publice prezente la întâlnire au ţinut să informeze persoanele în vârstă cu privire la modificările legislative survenite după 1 ianuarie 2011.

    Gorjenii vor fi verificaţi la sânge

    Astfel, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2010-31 martie 2011, au fost introduse noi criterii care conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei pentru familiile şi persoanele singure, care au în proprietate anumite bunuri. Dintre acestea, cei care au clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu sau alte imobile aflate în proprietate, autoturisme care depăşesc 1600 de centimetrii cubi, autoutilitare, terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă, îşi pot lua adio de la ajutorul pentru încălzire. Tot ca o noutate pentru gorjeni, pentru verificarea veridicităţii datelor înscrise în declaraţiile pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturilor acesteia, se vor efectua anchete sociale. Primăriile trebuie să dispună efectuarea unui număr de anchete sociale, care variază în funcţie de numărul de persoane din fiecare localitate. De menţionat este faptul că ajutorul pentru încălzire se acordă până la un venit net mediu lunar pe membru de familie de 615 lei.

    „Prezenta lege este mai generoasă”

    La şedinţa de ieri au fost discutate şi modificările aduse la legea privind pensia anticipată şi pensia anticipată parţial. Astfel, directorul Casei Judeţene de Pensii Gorj, Rodica Ghimiş, a ţinut să precizeze importanţa acestor modificări, făcând o constatare. „În comparaţie cu legislaţia anterioară, care prevedea acordarea pensiei anticipate pentru asiguraţii care au depăşit stagiul de cotizare cu cel puţin 10 ani, prezenta lege este mai generoasă”, a spus Ghimiş. Potrivit prevederilor legale, pensia anticipată se cuvine cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de lege. Ghimiş a mai adăugat că „în cazul persoanelor asigurate care fac parte din cadrele militare în activitate, a poliţiştilor şi a funcţionarilor publici cu statut special din cadrul penitenciarelor, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, legea impune obligativitatea realizării stagiului minim de cotizare”.

    Pensionarii „falşi”, luaţi la rost

    În cadrul şedinţei de ieri au fost discutate subiecte mai sensibile printre care şi măsurile de reducere a numărului de pensii de invaliditate noi şi de descurajare a pensionarilor de invaliditate abuzive, nejustificate medical. Directorul Casei Judeţene de Pensii a tras un semnal de alarmă cu privire la aceste persoane care solicită pensionarea pe caz de boală, chiar şi atunci când nu este nevoie. „Se vor întări măsurile de securitate iar cei care solicită pensionarea pe caz de boală vor fi foarte bine controlaţi, conform prevederilor legale. Comparativ cu anul trecut, când condiţiile de pensionare erau mult mai acceptabile şi mai generoase, acum gorjenii vor fi supuşi unor condiţii mult mai dure”, a mai spus Ghimiş. Astfel, raportul medical de evaluare completat de medicul expert al asigurărilor sociale va înlocui documentarul medical completat de medicul specialist. Se vor efectua comisii pentru investigaţii suplimentare, pentru a se evita orice incidente.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: