spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialLoredana Niculete ar putea fi premiată în cadrul Galei de Excelenţă în...

    Loredana Niculete ar putea fi premiată în cadrul Galei de Excelenţă în Asistenţă Socială! A primit cele mai multe voturi

    Loredana NiculetePremiul Asistentul Social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi ar putea ajunge la Târgu-Jiu. Loredana Niculete, asistent social în cadrul Centrului de Zi „Christian” a primit cele mai multe voturi, astfel că ar putea fi premiată în cadrul Galei Naţionale de Excelenţă în Asistenţă Socială, ce va avea loc în data de 21 martie. Amfitrionul serii va fi ca în fiecare an Andreea Marin. Ca și la edițiile trecute, Gala celebrează în România Ziua Mondială a Asistenţei Sociale prin premierea celor mai sârguincioși asistenţi sociali, dar şi a celor ce cu drag au contribuit la promovarea asistenţei sociale.

    Tânăra va trebui să mai treacă de o probă înainte de a fi desemnată câştigătoare. „Următoarea etapă constă în faptul că până vineri va trebui să trimit un e-mail celor de la Colegiul Asistenţilor Social din România, în care să specific activitatea mea ca asistent social în anul 2016. Acest portofoliu va fi supus jurizării, iar în data de 21 martie, la Ateneul Român de la Bucureşti, vom merge toţi cei care am trecut de votul online. Abia atunci ni se va comunica dacă am trecut mai departe şi bineînţeles am câştigat competiţia”, a spus Loredana Niculete.

    Loredana Niculete activează în domeniul asistenţei sociale de aproape 5 ani şi spune că îşi doreşte în continuare să ajute persoanele defavorizate.
    „De când am fost nominalizată, am trecut printr-un amalgom de emoţii pentru că nici măcar nu m-am aşteptat să fiu propusă. Este pentru prima dată când particip şi este o surpriză că am trecut şi de această probă online. Am fost impresionată de cât de repede s-au mobilizat oamenii pentru a-mi fi de ajutor şi cu această ocazie aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care m-au votat. Consider că la această gală, toţi cei care am fost propuşi suntem câştigători. Dacă voi câştiga acest premiu, va fi o mare realizare pentru mine şi m-ar motiva să îmi ating următoarele obiective în domeniul asistenţei sociale. Îmi doresc să fac din ce în ce mai multe lucruri nu numai pentru această categorie de cât şi pentru alete categorii defavorizate şi din comunitatea noastră, dar şi din afara judeţului Gorj”, a mai spus Loredana Niculete.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: