spot_img
4.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialMai multe tichete pentru Programul Rabla

    Mai multe tichete pentru Programul Rabla

    Gorjenii care au maşini mai vechi de zece ani şi vor să le caseze vor avea şansa să obţină tichetul râvnit. Asta pentru că, potrivit Ministrului Mediului, Rovana Plumb, vor fi puse la dispoziţie mai multe tichete. Astfel, cele 17.000 de tichete emise destinate persoanelor fizice şi juridice, vor fi alocate doar primei categorii, persoanele fizice urmând să beneficieze şi ele de acest program însă se vor alătura instituţiilor şi vor avea la dispoziţie, în total, 3.000 de tichete. Această măsură a fost luată după modul în care a debutat programul Rabla 2013. De această dată, fiecare centru de colectare a primit doar câteva tichete, fapt ce a creat nemulţumiri în rândul celor care au aşteptat zile în şir să prindă un asemenea tichet. Zilele trecute la Târgu-Jiu s-a înregistrat un astfel de scandal la unul din centrele de colectare, unde gorjenii care aşteptau de zile bune să scape de maşini s-au trezit că nu vor putea intra în posesia voucherului a cărui valoare se ridică la 1.500 de euro. În Gorj se pare că au ajuns doar 72 de tichete, iar patronii centrelor le-ar fi distribuit preferenţial, după cum au acuzat unii dintre gorjenii care nu au prins nici un tichet.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: