spot_img
15.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialMii de prichindei din Târgu-Jiu, în Piața Prefecturii

    Mii de prichindei din Târgu-Jiu, în Piața Prefecturii

    Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită cu fast la Târgu-Jiu. Mii de prichindei s-au adunat în centrul municipiului pentru a vedea păpușile gigant, dar și pentru a face cunoștiință cu personajele din desenele animate preferate. Nici ploile nu și-au făcut apariția, așa că totul a mers ca la carte.

    Zi specială pentru copiii din toată lumea. Un 1 Iunie special și pentru micuții din Târgu-Jiu, care au așteptat această zi cu sufletul la gură, știind că municipalitatea le-a pregătit o sărbătoare de pomină. Așa a și fost, astfel că mii de copii s-au strâns în centrul orașului pentru a vedea parada păpușilor gigant și desigur, pentru a face cunoștiință cu personajele din desenele animate preferate. Iulia Vână, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu a fost cea care a dirijat toată acțiunea dedicată Zilei Copilului. „Suntem bucuroși, suntem fericiți că avem aici copii fericiți, avem părinți fericiți. E o zi specială, în care ne sărbătorim valorile, sărbătorim copiii noștri. Ne-am pregătit din timp, este un program foarte încărcat, foarte frumos, la care suntem bucuroși că ia parte atât de mulți oameni”, a spus Iulia Vână. Printre prichindeii veniți în centru și-a făcut apariția și edilul Florin Cârciumaru, care s-a bucurat să vadă că toată munca a dat roade. „Este o mare sărbătoare. Cred că se vede că autoritățile locale s-au implicat încât copiii de la Târgu-Jiu să aibă toate condițiile încât să parcurgă un program excepțional”, a spus Florin Cârciumaru, edilul municipiului Târgu-Jiu. Toată festivitatea s-a mutat apoi în amfiteatrul din municipiu, acolo unde prichindeii au fost încântați să vadă o piesă de teatru, pusă în scenă de actorii de la Teatrul de Păpuși Pinocchio.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: