spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialMoş Crăciun, la Pediatrie

    Moş Crăciun, la Pediatrie

    Spiritul sărbătorilor de iarnă nu i-a ocolit pe copiii internaţi la secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, l-a ajutat pe Moş Crăciun să împartă daruri micuţilor încercaţi de probleme de sănătate.

    Suferinţa pricinuită de diferite afecţiuni cu care micuţii se confruntă a fost uitată, pentru câteva momente. Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a îndeplinit, ieri, misiunea dată de Moş Crăciun. Copiii internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu l-au primit cu mult entuziasm şi bucurie, pe şeful judeţului, care le-a dăruit prichindeilor, pe lângă cadouri, şi o stare de bine prin care să le şteargă lacrimile suferinţei. „Din nefericire, când în pragul sărbătorilor, în spital, este bine să facem acest lucru împreună cu doctorii, să fim alături de copii şi de părinţi ca să primească, bineînţeles, prin darurile pe care le-a lăsat Moş Crăciun, speranţa şi optimismul pentru un viitor care să fie propice pentru toţi”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. Pentru a-l ajuta până la capăt pe Moş Crăciun, şeful judeţului, Ion Călinoiu, a luat la pas fiecare salon al secţiei de Pediatrie, unde a stat de vorbă cu fiecare micuţ în parte. Ion Călinoiu le-a transmis micuţilor toate gândurile bune şi şi-a exprimat dorinţa ca prichindeii să fie viitorul strălucit al judeţului nostru. Astfel de acţiuni au devenit deja tradiţie, prin colaborare cu cadrele medicale. „O să fim toţi împreună, de fiecare dată şi alături de părinţii voştri veţi fi locuitorii judeţului nostru şi vom face lucrurile bune pentru viitor”, a mai spus Călinoiu. Moş Crăciun nu şi-a încheiat aici misiunea şi va continua seria acestor acţiuni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: