Acasa / Headlines / Motru în pană financiară! „Fără rectificare cetățenii nu vor simții spiritul sărbătorilor de iarnă”

Motru în pană financiară! „Fără rectificare cetățenii nu vor simții spiritul sărbătorilor de iarnă”

Griji multe pe umerii edilului din Motru. În prag de iarnă primarul Gigel Jianu și-a dat seama că moștenirea lăsată de vechiul edil este una putredă. Mai exact decorurile de iarnă sunt inexistente iar situația actuală nu-i prea permite să facă achiziții. În aceste condiții șeful administrației din Motru trebuie să se descurce cum poate.

„Nu s-au mai achiziționat ghirlande de foarte multă vreme, tot ce era prin oraș era vechi și uzate. Chiar la demontarea de anul trecut s-au stricat foarte multe. Am cumpărat anul trecut câteva dar insuficiente. Pentru 2018 am avut prevăzută o sumă de bani dar consilierii au redus-o la zero și sunt pus în situație de a găsi soluții, dar sper să găsesc! Nu se poate ca un oraș ca Motru să nu aibă luminițe de Crăciun. Oamenii nu trebuie să simtă că sunt probleme și trebuie să fie păstrunși de spiritul Crăciunului. Parcă altfel trăiești sărbătorile de iarnă într-un decor de sărbători”, a declarat primarul din Motru.

Brad natural

Ca și la Târgu Jiu, municipiul Motru va fi îmbogățit în luna cadourilor cu un brad natural. Pentru această achiziție autoritățile optează pentru o variantă mai ieftină ca în anii trecuți. „Vom opta pentru brad natural. De când sunt aici am cumpărat brad natural de la privat și pentru doi brazi de 7-8 metri am plătit 3000 de lei cu tot cu transport. Nu e un brad uriași, însă, răspunde nevoilor noastre. Raportat la cât se cheltuia altă dată, când, doar transportul costa 600 de lei, eu cred că e mai bine așa. Vom cumpăra 2 brazi și bonus vom primi un bard mai mic pe care-l vom pune în holul primăriei unde vor fi primiți colindătorii ”, a mai declarat edilul.

Merg pe avarie

Cât despre cadourile pentru colindători, primarul susține că dacă rectificarea promisă nu va avea loc în visterie nu sunt bani nici măcar de salarii cu atât mai puțin pentru alte atenții de Crăciun. „Așteptăm rectificarea, vedem ce prindem și trebuie să rezolvăm și problema cu colindătorii. Nu avem buget pentru luna decembrie. Bugetul este foarte auster. Nu putem acoperii nici măcar elementele de funcționare integral. Exclus să achităm și salariile! Avem nevoie de 1 milion 700 de lei, altfel vom avea probleme”, susține Jianu.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*