spot_img
16.1 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăSocialMuzeu de tradiţii, istorie şi civilizaţie, la Rânca

    Muzeu de tradiţii, istorie şi civilizaţie, la Rânca

    Turiştii care vor traversa zona Rânca spre sfârşitul verii, vor avea parte de o nouă atracţie, adusă de Muzeul Civilizaţiei Montane a Gorjului, ce va fiinţa în Casa Obştii Novaci. Inaugurarea va avea loc pe 15 august, asigură reprezentanţii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, care au spus că lucrările la muzeu sunt realizate în proporţie de 90 la sută.

    Proiectul de a înfiinţa la Rânca Muzeul Civilizaţiei Montane a Gorjului vine din nevoia de a înmănunchia tradiţiile din zona de nord a judeţului cu elemente de civilizaţie specifice, de la obiecte de uz gospodăresc şi costume. Toate vor putea fi admirate la Muzeul se va deschide din 15 august. Sediul va fi în Casa Obştii „Cerbul” din Novaci. „Muzeul va funcţiona chiar în Casa Obştii „Cerbul” din Novaci şi sperăm să atragă cât mai mulţi turişti. Va avea spaţiile sale bine definite iar cei care vor dori să vadă elemente ale civilizaţiei montane vor putea găsi obiecte de uz gospodăresc specifice zonei pastorale, costume, documente despre istoria păstoritului în zona de nord a judeţului. Majoritatea obiectelor se află în posesia vicepreşedintelui Obştii Novaci, Dinică Dârvăreanu, urmând ca şi Centrul să contribuie la achiziţionarea de manechine, dar din sponsorizări, nu din bugetul propriu. Investiţia este suportată de Obştea din Novaci”, a precizat Ion Cepoi, directorul Centrului pentru Conservarea şi promovarea Culturii Tradiţionale Gorj. Ce nu s-a reuşit până acum ţine de amenjarea Muzeului, mai ales că se vrea o podea din maramură şi o notă de rafinament. Toate vor fi posibile, dar cer timp. Cert este că Muzeul Civilizaţiei Montane a Gorjului îşi va deschide porţile la Rânca pe 15 august, de Sărbătoarea Sfintei Marii Mari. Directorul, Ion Cepoi, a mărturisit că un alt motiv pentru care se va inaugura atunci instituţia de cultură, este un eveniment pastoral de tardiţie, „Coborâtul oilor de la munte”, care începe la 15 august. Lucrările sunt în grafic, dar încă nu s-a achiziţionat mobilierul, iar singura structură ce finanţează proiectul este Obştea de le Novaci.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: