spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăSocialAu nevoie de ajutor!

    Au nevoie de ajutor!

    Peste 3.000 de târgujieni au solicitat în acest an sprijinul municipalităţii pentru a-şi plăti facturile la încălzirea locuinţei. Ca în fiecare an, cele mai multe dintre solicitări au fost pentru încălzirea cu gaze naturale.

    Bani pentru încălzire

    Familiile din Târgu-Jiu care au solicitat ajutorul de încălzire au venituri mai mici de 615 lei pe cap de locuitor, venituri din care abia dacă reuşesc să îşi plătească restul cheltuielilor. Aşa se face că, peste 3200 de târgujieni au solicitat sptijinul primăriei la plata facturilor pentru încălzire. Fie că se încălzesc cu gaze naturale, energie electrică sau lemne, târgujienii nu şi-au putut achita integral facturile. „Până în acest moment, au fost depuse 2856 de cereri pentru ajutorul de încălzire pe gaze naturale, 67 pentru ajutorul de încălzire cu energie electrică şi 355 la ajutorul de încălzire pe bază de lemne”, a declarat Lavinia Petriţa, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu. Depunerea cererilor pentru subvenţiile la căldură va continua pentru următoarele trei luni în care vor merge centralele sau alte dispozitive de încălzire a locuinţelor târgujienilor cu venituri reduse. Cererile trebuie de puse până în data de 20 a fiecărei luni pentru a primi ajutorul de încălzire afferent lunei respective. „Cetăţenii mai pot să depună cereri până la data de 20 martie, pentru a putea beneficia de ajutorul pentru încălzire şi în luna martie”, a mai spus Lavinia Petriţa. Cuantumul ajutorului primit diferă în funcţie de venitul înregistrat şi de modalitatea de încălzire a locuinţei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: