spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialNevoie mare de investiții la stațiunea pomicolă din Târgu-Jiu!

    Nevoie mare de investiții la stațiunea pomicolă din Târgu-Jiu!

    Stațiunea de cercetare și dezvoltare horticolă din Târgu-Jiu se luptă să supraviețuiască și o face de ani buni, în condițiile în care reorganizarea este tărăgănată, sursele de finanțare sistate, iar datoriile la buget s-au înmulțit. Directorul unității de cercetare spune că probleme sunt și la plata salariilor, dar că de la Ministerul Agriculturii și ANAF se așteaptă soluții.

    Problemele cu care se confruntă Stațiunea de cercetare și dezvoltare horticolă din Târgu-Jiu nu sunt deloc puţine, încep cu legile ambigui și care mai tare încurcă găsirea de soluţii, şi se îndreaptă spre nepăsare și lăsarea de izbeliște a autorităților. De altfel, unitatea de cercetare din Târgu-Jiu a rămas printre puținele din țară care se străduiesc să funcționeze, în alte zeci de cazuri din țară, s-a pus lacătul pe stațiile pomicole. Cei responsabili cu găsirea de soluții sunt Minsiterul Agriculturii și ANAF-ul, dar în loc de soluții, se stă pe loc cu legi care nu au norme de aplicare, nu există reorganizare, ci tărăgănări. Între timp, unitatea de cercetare din domeniul horticol s-a trezit cu suprafață importantă retrocedată proprietarilor și privată de sursă de finanțare. A fost compromis și potențialul unității de a produce material săditor care a avut solicitare nu doar în țară, ci și peste granițe. Directorul, Ion Călinoiu, explică faptul că, aceste tărăgănări provin de la problemele financiare cu care se confruntă majoritatea unităților de cercetare din țară. ,,Toate unitățile de cercetare din țară din domeniul agricol, în urma aplicării Legii 247 pe 2005 au fost decapitalizate. Li s-a luat cam 90% din patrimoniu, în cazul nostru, am rămas fără plantații pomicole, viticole, suprafețe de teren care să susțină unitatea și activitatea de cercetare. Aceste plantații au fost restituite foștilor proprietari și erau un prim potențial de producție. Ne ofereau cantități însemnate de fructe, aproape 1500 de tone de prune, din care 1000 le dădeam la export, la fel se întâmpla și cu producția de mere, din care mare parte mergea la industrializare și la export. Am mai avut producție de nuci, gutui, castane. Să nu neglijăm potențialul unității de a produce material săditor nu numai pentru nevoile județului sau ale țării, ci și pentru alte țări”, a declarat Ion Călinoiu, directorul stațiunii pomicole din Târgu-Jiu. Decapitalizarea a lăsat mari goluri în asigurarea finanțării.

    În prezent, mărturie la producția de meri de până la 20 de tone la hectar,stau la stațiunea pomicolă loturi experimentale deloc de neglijat, din care s-ar putea valorifica producții importante. Singura condiție este ca la unitatea de cercetare să se investească. ,,Anul trecut, care a fost anul V de rod, am realizat 15 tone la hectar și producția a fost valorificată, dar acest lot are carecter experimental. Prin însuși specificul unității, unitate de cercetare am arătat că se poate. Dacă am avea banii necesari pentru investiții, sigur că acest lot demonstrativ ar fi mărit la suprafețe mai mari. Pentru județul Gorj o suprafață de 20-25 de hectare cultivate cu mere ar fi suficientă să aprovizioneze județul fără să mai apelăm la alte zone de influență sau la fructele din import”, a declarat Ion Călinoiu, directorul unității de cercetare din domeniul horticol din Târgu-Jiu. Un alt mare neajuns vine și de la dările restante la stat. Datoriile le bugetul de stat au ajuns la 20 de miliarde de lei, spune direcorul unității, iar salariile nu sunt nici ele la zi, intârzierile fiind de câteva luni. Din cei 300 de salariați câți lucrau în 2005, acum vorbim de 20 și aceștia, menținuți cu mari eforturi din cauza problemelor financiare.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: