spot_img
20 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăSocialNoi reglementări privind ajutorul de şomaj

    Noi reglementări privind ajutorul de şomaj

    O serie de noi reglementări intră în vigoare începând cu 2011. Cei peste 15.000 de şomeri gorjeni intră şi anul acesta în vizorul celor de la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. Agenţia face cunoscut faptul că, începând cu data de 16 decembrie, a intrat în vigoare ordonanţa care modifică şi completează legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

    Printre principalele modificări se numără şi faptul că, la stabilirea stagiului minim de cotizare de 12 luni, în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii de indemnizaţie de şomaj, nu se iau in considerare perioadele care reprezintă stagiu de cotizare utilizate pentru stabilirea şi acordarea anterioară a unui drept la indemnizaţia de şomaj. O altă modificare prevede că şomerul trebuie să înştiinţeze, în scris, A.J.O.F.M Gorj cu privire la apariţia stării de incapacitate temporară de muncă (concediul medical) şi datele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor şi unitatea în care funcţionează acesta, în termen de 24 de ore, sub sancţiunea neplăţii concediului medical.

    Indemnizaţie de şomaj mai mică

    Guvernul a mai decis că indemnizaţia de şomaj va reprezenta, de anul acesta, 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, de 500 lei, şi nu va mai fi raportată la salariul minim, majorat la 670 lei. Aceeaşi modificare de calcul urmează să fie aplicată şi pentru absolvenţii care vor primi ajutor de şomaj. De menţionat este faptul că „la suma rezultată se va adăuga, ca şi în prezent, un procent cuprins între 3 şi 10% din media salariului brut pe ultimele 12 luni, în funcţie de stagiul de cotizare”, a precizat purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj. Tot în reglementările legislative de anul acesta se prevede faptul că persoanele care refuză nejustificat un loc de muncă, potrivit pregătirii sau nivelului studiilor, precum şi participarea la servicii pentru stimulare ocupării şi de formare profesională, nu vor mai primi indemnizaţia de şomaj sau le va înceta dacă sunt în plată. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, „şomerii care au fost în plata, la data de 31.12.2010, primesc acelaşi cuantum al indemnizaţiei de şomaj până la expirarea acesteia”. Tot în acest context, AJOFM face cunoscut faptul că, începând cu 3 ianuarie, a intrat în vigoare legea privind venitul minim garantat, iar principalele modificări prevăd că persoanele apte de muncă pentru care se acordă ajutorul social au obligaţia să dovedească cu acte, în fiecare lună, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, dar şi neîndeplinirea obligaţiilor atrage suspendarea dreptului la ajutorul social.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: