spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialNumăr record de donatori

    Număr record de donatori

    Sute de donatori au trecut deja pragul Centrului de Transfuzie Sanguină în cele 10 zile de la începutul lunii, iar numărul este în creştere. Media zilnică înregistrată în prezent o depăşeşte chiar pe cea optimă de 25 de donatori, însă reticenţa donatorilor în faţa camerelor de filmat pare a se vindeca cu greu.

    Aproximativ 700 de donatori s-au înregistrat luna trecută, dar şi luna februarie pare să ducă spre acelaşi număr record. Numai ieri, la centru s-au prezentat 40 de persoane, dornice să ajute la salvarea unei vieţi. Important este că sunt stocuri de sânge asigurate la majoritatea grupelor, spun medicii. Totuşi, carenţe sunt la grupele negative, cel mai greu făcându-se faţă la B negativ. „Astăzi am avut 40 de persoane care s-au prezentat să doneze, din care peste 30 au fost apte. Luna ianuarie am avut 680 de donatori, iar până în prezent, în cele 10 zile din februarie, au venit deja 230 de donatori. Stocurile sunt asigurate, mai puţin la grupa B Rh negativ, care este o grupă foarte rară şi facem faţă cu greu cazurilor. În ultimele trei săptămâni nu am avut nici un donator, deşi solicitări sunt”, a declarat Călina Căluţoiu, medic Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu.

    „Am venit să donez şi atât”

    Sunt oameni simpli şi pentru gestul lor au toate motivele să fie mândri. Cumva însă, preferă să nu vorbească , mai ales în faţa camerelor de filmat despre faptul că pentru ei contează şi altceva în afară de bani şi averi, sănătatea şi dreptul la viaţă sunt nepreţuite. Puţinii care aleg să vorbească, o fac emoţionaţi şi bucuroşi că pot ajuta. „Mă aflu pentru prima dată, am venit pentru a ajuta pe cineva şi îmi pare rău că nu am venit mai de mult. Nu mă interesează beneficiile, nici nu ştiu exact care sunt, am venit să donez şi atât”, a declarat o donatoare. Alături de tichetele, în valoare de 70 de lei, donatorii beneficiază de o zi liberă de la serviciu şi un set de analize.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: