spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialNumăr record la Transfuzii de sărbători

    Număr record la Transfuzii de sărbători

    Un număr record de donatori la Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu! Întro singură zi sala de aşteptare a fost plină de gorjeni dornici să ajute la salvarea unei vieţi. Medicii spun încântaţi că apelul făcut la gorjeni, lunile precedente, de a dona sânge pare să fi dat roade, iar rezervele s-au refăcut întrun timp optim, astfel că nu sunt probleme la ora actuală. Donatorilor care au venit în premieră li s-au alăturat şi aparţinătorii care au venit întrun număr substanţial.

    Lucrurile s-au îndreptat la Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu, cel puţin la capitolul de rezerve de sânge, dat fiind numărul mare de donatori care s-au prezentat în ultima perioadă. Printre cei care s-au numărat ieri la consultaţii, pentru a vedea dacă sunt apţi sau nu să doneze, nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că vor să ajute la salvarea unor copii grav bolnavi, iar alţii nu se gândeau la nevoile proprii, ci doar să ajute o viaţă. Media zilnică a donatorilor a ajuns la 35, ceea ce este un lucru bun, încurajator, spune şefa instituţiei. „Putem spune că în 2014 am avut donatori destul de mulţi, tot timpul am avut. Se pare că de o săptămână numărul donatorilor a crescut, nu numai al donatorilor care doresc să doneze, dar şi al aparţinătorilor. Am avut în jur de 40 de aparţinători şi datorită lor numărul a crescut. Plus că avem şi o acţiune umanitară, în două sensuri: pe de o parte vor să facă bine bolnavilor pe care îi cunosc, dar vor să ajute şi familii nevoiaşe. Şi apropierea sărbătorilor are o influenţă pozitivă pentru donatorii care vin în număr mai mare, dorind să facă fapte bune. Am avut luna trecută ceva probleme, până la urmă ne-am remediat. Luna aceasta numărul credem că va depăşi 600, cu o medie între 25-35 de donatori”, a declarat Maria Cazan, medic şef Centrul de Transfuzii Târgu-Jiu. Nu se pune problema vreunui deficit de grupă sanguină, astfel că solicitările din partea spitalelor şi a clinicilor universitare cu bolnavii din Târgu-Jiu pot fi rezolvate fără îngrijorare.

    Vor să ajute semenii să trăiască

    „Nu am mai venit până azi, este pentru prima dată când vin să donez. De ce? Pentru că este important acest lucru, ştiu asta. Am avut şi eu nevoie de sânge şi am primit, este foarte bine să ne ajutăm semenii”, a declarat o femeie. Eu vin pentru prima dată, soţul a venit în câteva rânduri, este un donator constant şi de bună credinţă. Eu sunt cadru didactic şi cazul unui băieţel care a fost în grădiniţă la noi şi despre care am aflat că este bolnav de leucemie m-a determinat să vin. Aş fi făcut-o oricum mai demult, dar programul nu îmi permitea. Şi am remarcat cât de mulţi sunt la donare, alte dăţi erau 6-7 donatori, acum văd 50. Mă bucur”, a declarat o altă donatoare. Donatorii primesc o zi liberă de la serviciu, 7 tichete în vlaore de 64 de lei şi un set de analize gratuite, cele de bază (grupă, Rh, hemoglobină, glicemie virusul C, B, HIV, anticorpi, transaminaze).

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: