Temelia cea dintâi, pentru mântuirea sufletului este să-l cunoaştem şi să îl primim în inima noastră pe Hristos. Numai lumina Evangheliei şi a Duhului Sfânt ne poate trezi şi învia la o viaţă nouă, pe toţi cei ţinuţi în robie şi în orbire sufletească, de către Satana, duşmanul nostru cel de moarte al sufletului nostru şi al neamului nostru. Aşadar, greşeala lui Adam a lăsat în noi otrava păcatului. A lăsat pe omul cel vechi, firea cea veche, însă lucru minunat! Domnul Iisus a venit să nimicească această otravă. A venit să în noi pe omul cel vechi, firea cea veche, ca să trăim în omul cel nou, în omul duhovnicesc.(I Cor 2, 14). Astfel, domnul Iisus, prin jertfa crucii, ne-a dat putere să murim faţă de păcat. A muri faţă de păcat, este o chemare a mântuirii şi se ajunge la împlinirea ei, numai după o viaţă întreagă de luptă şi biruinţă. Păcatul! O ce grozav cuvânt! Numai când aud acest cuvânt mă cutremur, fiindcă în el văd pricina tuturor nenorocirilor, care au prefăcut pământul într-un loc al scârbei, al lacrimilor, iar pe om, făptura lui Dumnezeu, l-a adus într-o stare de osândă şi nenorocire. Până a nu se ivi păcatul, în Grădina Edenului era pace, inişte şi fericire. Dar când s-a ivit el, nenorocirea şi jalea, durerea şi plânsul au luat locul cântecelor şi al bucuriei. O vai ce lucru grozav! Înainte de a veni păcatul, Creatorul a spus despre pământ şi despre toate cele create că „sunt bune foarte”, însă când s-a ivit păcatul, acesta l-a tulburat atât de adânc pe Dumnezeu, încât a spus că îi pare rău, că l-a făcut pe om (Fc 6, 6.). Cât de fericit era omul când trăia şi se desfăta în Grădina Edenului în faţa Creatorului său. Dar îndată ce a săvârşit păcatul, el s-a ascuns din faţa lui Dumnezeu. Cât de înşelător este păcatul şi ce pustiire aduce el în viaţa oamenilor. Cât de mult strică el frumuseţea sufletului! Noi toţi, cei care credem în Hristos, trebuie să murim duhovniceşte, faţă de păcat, ca să înviem faţă de neprihănire. Trebuie să murim sufleteşte, faţă de păcat, ca să înviem, ca să înviem şi trupeşte, pentru lumea viitoare. Va trebui să murim şi trupeşte, din forma aceasta, pentru pământ, ca să înviem în forma cealaltă, pentru Cer (I Cor 15, 42-52). O Doamne Iisuse Te rugăm vino atunci la noi, luminos şi fericit, despică pereţii de ziduri şi treci prin uşile încuiate! Îmbrăţişează-ne sufletul zdrobit şi sărută-ne ochii înlăcrimaţi, ca bucuria noastră să revină iarăşi strălucită şi dulce. Amin!
Preot Gheorghe Stoichin
Spitalul Judeţean Gorj
