spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialPârtiile din Rânca, printre cele mai promovate pârtii din ţară

    Pârtiile din Rânca, printre cele mai promovate pârtii din ţară

    Turiştii din toată ţara, iubitori de schi vin cu miile în perioada sezonului rece la Rânca. Aceasta nu mai este o noutate, având în vedere că acum s-au făcut investiţii şi că staţiunea montană din Gorj poate fi catalogată ca drept una dintre cele mai moderne din ţară. Datorită Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România, însă, aceste pârtii vor deveni şi mai cunoscute, odată cu proiectul „i-Tour Schi”, un proiect ce îşi propune promovarea domeniilor schiabile din ţară, prin oferirea de informaţii complexe cu privire la serviciile şi ofertele din aceste staţiuni.

    Pârtiile omologate din judeţul Gorj vor fi promovate şi anul acesta prin intermediul proiectului naţional de informare turistică i-Tour Schi. Pârtiile de schi din Rânca vor apărea într-un format nou, alături de alte domenii schiabile din zonă, cu scopul de a oferi o informaţie cât mai complexă în privinţa domeniilor schiabile din zona Banat şi Valea Jiului. Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România a lansat împreună cu partenerii, în data de 19 ianuarie, la Braşov, a doua ediţie a celui mai amplu proiect de informare turistică dedicat sporturilor de iarnă, „i-Tour Schi”. Potrivit organizatorilor acestui eveniment, „i-Tour Schi” oferă pasionaţilor de sporturi de iarnă din toată ţara posibilitatea de a experimenta cât mai multe pârtii de schi şi snowboard şi de a se bucura din plin de sezonul de schi, asigurând accesul facil turiştilor la informaţii despre domeniile schiabile din cele 14 judeţe atinse de i-Tour în această iarnă. Cele 6 materiale, au fost deja distribuite către 254 de hoteluri, pensiuni, vile şi centre infoturistice din ţară”, a spus managerul proiectului Anca Frigioiu. Mai mult decât atât, datorită noului concept „turiştii aflaţi în peste 40 de localităţi, din 14 judeţe vor beneficia de hărţi gratuite ale domeniilor schiabile din întreaga zonă, nu doar din staţiunea sau din oraşul în care se află. Pliantele gratuite sunt amplasate la recepţie sau în centrele de informare turistică.” a declarat Dragoş Paiu, Director de Marketing Groove Hour. De menţionat este faptul că „i-Tour” este un proiect naţional de informare şi promovare turistică, iniţiat în 2005 de Groove Hour. În sezonul de iarnă 2011-2012 continuă tradiţia promovării pârtiilor de schi omologate din ţară şi dezvoltă cea mai amplă campanie de informare turistică realizată până acum. i-Tour Schi, proiectul dedicat sporturilor de iarnă atinge anul acesta 31 de staţiuni montane, din 14 judeţe, materialele de promovare însumând 220.000 de exemplare şi fiind diseminate în următoarele localităţi: Arieşeni, Alba Iulia, Braşov, Poiana Braşov, Predeal, Cluj-Napoca, Băişoara, Sfântu Gheorghe, Şugaş Băi, Băile Tuşnad, Băile Homorod, Borsec, Ciumani, Miercurea-Ciuc, Târgu-Jiu, Rânca, Deva, Petroşani, Straja, Baia Mare, Borşa, Cavnic, Baia Sprie, Sighişoara, Târgu Mureş, Piatra Neamţ, Azuga, Buşteni, Sinaia, Sibiu, Paltiniş, Trecătoarea Lupilor, Suceava, Vatra Dornei, Gura Humorului. Materialele conţin hârţile pârtiilor omologate din fiecare staţiune atinsă şi sunt grupate în 6 modele destinate zonelor geografice: Ardeal, Banat şi Valea Jiului, Covasna şi Harghita, Maramureş, Moldova şi Valea Prahovei. Fiecare tip de material conţine hărţile domeniilor schiabile din zona aferentă şi este diseminat în toate locaţiile selectate din regiune.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: