spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăSocialPavel Popescu, arhitect de 45 de ani, luptă pentru salvarea culelor din...

    Pavel Popescu, arhitect de 45 de ani, luptă pentru salvarea culelor din Gorj

    De 45 de ani este în slujba arhitecturii şi tot de 45 de ani militează permanent pentru salvarea culelor din România, o luptă din care speră să iasă învingător. Arhitectul Pavel Popescu, preşedintele Filialei Euroregionale Sud Vest Oltenia a Uniunii Arhitecţilor din România, a venit ieri la Târgu-Jiu pentru a da o lecţie gorjenilor, dar şi autorităţilor, pe care spera să le vadă păşind pragul Muzeului Judeţean, pentru a-i admira expoziţia, dar şi pentru a le pune pe tapet situaţia dezastruoasă în care se află culele din Oltenia. Din păcate însă această vizită nu s-a concretizat, însă, marele arhitect va merge mai departe şi va încerca în continuare să salveze ce mai e de salvat. Situaţia culelor din Oltenia va fi prezentată, într-un mod inedit, şi Braşovului dar şi Bucureştiului, la conferinţele internaţionale care vor avea loc în cele două oraşe.

    Multe dintre monumentele istorice importante sunt lăsate în paragină. Prea puţini bani se alocă pentru restaurarea lor, deşi valoarea arhitectonică este inestimabilă. Pavel Popescu, arhitect de 45 de ani, preşedintele Filialei Euroregionale Sud Vest Oltenia a Uniunii Arhitecţilor din România a venit ieri la Târgu-Jiu, pentru a pune, pe tapet, în cadrul unei expoziţii impresionante „O zi de istorie a arhitecturii româneşti în oraşul tău”, situaţia dezastruoasă în care se află culele din Oltenia. „În această dimineaţă (nr 28 martie) în oraşul Târgu-Jiu am deschis pentru a patra oară în această săptămână o expoziţie deosebit de amplă despre arhitectură. O retrospectivă extraordinară Ion Mincu. După aceea avem o altă excelenţă, arhitectul Romeo Belea, care în 2012 a primit marele premiu Omnia pentru întreaga sa activitate. O expoziţie extraordinară este cealaltă, mai mare, arhitecţi români creatori de patrimoniu. A patra expoziţie este o expoziţie de suflet, culele. Câteva din Argeş, dar cele mai multe sunt din Oltenia. Din păcate toate aceste cule arată groaznic. Şi pentru că ele constituie un program de arhitectură deosebit trebuie să facem ceva. De cinci ani de zile mă lupt cu aceste demonstrări ale stadiului fizic ale acestor cule, săracele cule, dar am avut şi o revelaţie, în sensul că pe alocuri autorităţile se implică în restaurarea lor. Am aflat aici că Cula Şiacu este gata să fie luată tot de Consiliul Judeţean, de muzeu pentru a fi restaurată. Ca şi această culă de la Săcelu. Poată că această luptă nu este în zadar”, a spus Pavel Popescu. Cu toate că se aştepta la o mai mare deschidere din partea autorităţilor în ceea ce priveşte expoziţia de arhitectură, Pavel Popescu spune că timpul nu este pierdut. Acesta mai declară că va lupta permanent pentru aceste clădiri care merită restaurate. Situaţia culelor din Oltenia va fi prezentată, într-un mod inedit, şi Braşovului dar şi Bucureştiului, la conferinţele internaţionale care vor avea loc în cele două oraşe. „Pe patru aprilie la Braşov am o altă expoziţie iar pe 29 aprilie la Bucureşti am o prezentare la o conferinţă internaţională până când măcar două pe lună ar putea fi restaurate. Voi fi extraordinar de fericit”, a mai spus marele arhitect. O veste bună a venit ieri în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean, acolo unde a fost aprobat şi bugetul pentru instituţiile subordonate, astfel că au fost repartizaţi şi banii necesari restaurării Casei Memoriale „Ion Popescu Voiteşti” din comuna Bălăneşti, în sumă de 40 de mii lei.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: