spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPensie furată în ultimii cinci ani

    Pensie furată în ultimii cinci ani

    O pensionară din Târgu Jiu s-a trezit cu pensia furată şi nu ştie cine se face vinovat de această faptă. Potrivit acesteia, se pare că, pensia de urmaş îi este „furată” de cinci ani şi nu ştie cine primeşte banii în locul ei. Pensionara este hotărâtă să nu lase lucrurile aşa, motiv pentru care vrea să depună o plângere la poliţie.

    Maria Popescu, în vârstă de 59 de ani, originară din Târgu-Jiu, spune că, în luna august 2010, a depus dosarul de pensionare şi a aşteptat să-i vină decizia. Cum actul cu pricina nu a mai ajuns până de curând, femeia a făcut din nou adresă către Casa Judeţeană de Pensii Gorj, iar răspunsul a şocat-o. Astfel, aceasta a declarat surpinsă, „mi-au trimis o adresă prin care mi se comunică faptul că mi-au dat o pensie mică de 248 de lei, pentru că mai primesc o altă pensie de 350 de lei. Răspunsul m-a şocat pentru că eu habar nu am de aceşti bani. Nu ştiu cine îmi fură pensia, şi nu de acum, ci de cinci ani”, a explicat pensionara Popescu, supărată că alte persoane se bucură de suma de bani pe care ea ar fi trebuit s-o ridice. Femeia nu ştie încotro s-o apuce pentru a-şi găsi dreptatea, dar şi pentru a afla cine se face vinovat de dispariţia pensiei.

    „Cine semnează în numele meu pentru banii primiţi?”

    La aflarea veştii, că de ceva vreme, figurează în baza de date ca primind o pensie de 350 de lei, femeia a început să-şi pună multe întrebări la care însă nu a găsit nici măcar un răspuns. „Cine semnează pentru banii ăştia? Cine ridică pensia în numele meu. Dacă mi se trimit, unde ajung aceşti bani. Femeia bănuieşte că suma de 350 de lei a fost acordată din partea soţului, ca un ajutor suplimentar de urmaş, însă până acum nu a primit nici măcar o hârtie prin care să i se comunice că pe numele ei este trimis ajutorul. Pentru a putea da de urma banilor, din pensia furată, femeia a mers ieri la poliţie unde a depus o plângere. „Am mers la poliţie şi am depus o plângere pentru a putea afla, din cercetările lor unde ajung banii mei. Trebuie să se găsească vinovatul, dacă banii respectivi sunt trimişi de la Casa de Pensii şi la mine nu ajung”, a mai adăugat femeia. Poliţiştii au primit sesizarea Mariei Popescu şi vor efectua verificări. Potrivit purtărorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Daniel Tică, „a fost depusă o sesizare şi urmează să-i trimitem un răspuns la finalizarea cercetărilor”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: