spot_img
13.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăSocialPensiunile din Gorj, incluse în Programul "Vacanţe la ţară"

    Pensiunile din Gorj, incluse în Programul „Vacanţe la ţară”

    Cine nu tânjeşte la mirosul de brad din curtea bunicii sau la dulceţurile făcute ca la mamă acasă? Cine nu se gândeşte cu nostalgie la copilăria petrecută într-un sat de munte, departe de civilizaţie, într-o grădină cu de toate, cu mâncare bună, naturală, pe alese, toată provenită din curtea bunicii? Ei bine, dacă vă este dor de toate acestea le puteţi avea. În România s-a dat startul programului „Vacanţe la ţară”, program în care au fost incluse şi pensiunile din Gorj.

    Satele din Gorj au farmecul lor, mai ales cele de la munte, care te invită să le redescoperi încetul cu încetul. Te cheamă acolo nu numai aerul curat ci şi bucatele delicioase, care de multe ori, ţi-aduc aminte de copilărie petrecută lângă bunicii tăi, oameni de ţară, cu valori morale de invidiat. Ei bine, în România a fost gândit un program care să te aducă mai aproape de toate aceste „minuni de la ţară”. În perioada 14 aprilie 2013-15 iunie 2013 se va desfăşura cea de-a XXI-a ediţie a Programului Special „Vacanţe la ţară”. Ca în fiecare an, acest program este iniţiat şi organizat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural-ANTREC România. Destinatarii programului sunt toate categoriile de turişti, turişti care vor avea oportunitatea de a descoperi viaţa satului, tradiţiile locurilor respective, ospitalitatea specifică acestui tip de turism şi nu în ultimul rând, pot servi o masă tradiţională cu bucate specifice fiecărei zone pentru care vor opta. Pachetul de cazare aferent Programul special „Vacanţe la ţară” oferă sejururi de cinci nopţi/ şase zile la: pensiuni de 2 margarete la preţul de 150 lei/ persoană, pensiuni de 3 şi 4 margarete la preţul de 195 lei/ persoană sau pensiune de 5 margarete la preţul de 250 lei/persoană. În acest tarif sunt incluse cinci nopţi cazare în cameră dublă, prima noapte de cazare fiind aferentă zilei de duminică. Sejurul se va încheia în ziua de vineri. Fiecare pensiune participantă în acest program va oferi din partea casei micul dejun. Potrivit organizatorilor, se exceptează din programul special perioada aferenta Sfintelor Sărbători Pascale-29 Aprilie-7 Mai. Şi pensiunile din Gorj sunt incuse în acest program astfel că românii au posibilitatea să descopere frumuseţea localităţilor Baia de Fier, Săcelu, Arcani, Runcu, Peştişani sau Tismana. Administratorii pensiunilor s-au pregătit temeinic pentru această perioadă, astfel că aşteaptă toţi românii de pretutindeni cu surprize pe măsură.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: