spot_img
13.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPersoană aflată în scaunul cu rotile, lăsată fără bani de Primăria Ciuperceni

    Persoană aflată în scaunul cu rotile, lăsată fără bani de Primăria Ciuperceni

    Vasile Isdrugă, din localitatea Ciuperceni, suferă de handicap grav. El se află în scaunul cu rotile în urma unui accident de circulație. Aceste beneficiază de o indemnizație din partea Primăriei Ciuperceni. Primește banii în data de 12 ale fiecărei luni, dar până acum nu a primit niciun leu. A mers ieri la primărie să se intereseze de banii, dar fost trimis de la un biroul la altul și nu a primit un răspuns concret cu privire la data la care va primi banii: „Am avut un accident și mi-am fracturat coloana, iar acum sunt în căruț. Am fost la primărie de dimineață și m-au trimis la biroul contabilitate. Mi s-a spus că se întârzie pentru că nu sunt bani. Nu mi s-a spus exact când o să primesc banii. Nu este prima dată când se întârzie“.

    Viceprimar: „Sper că în câteva zile va primi banii“

    Viceprimarul Pantelie Eleodor Popescu a precizat că primăria se confruntă cu probleme financiare, deoarece rectificarea bugetară nu a mai venit, dar că situația lui Vasile Isdrugă va fi rezolvată: „Sunt probleme cu banii pentru că nu a venit rectificarea bugetară. Sper că în câteva zile va primi banii. Și la nivelul primăriei există o problemă în privința asigurării salariilor pentru luna noiembrie, deoarece nu avem fondurile necesare“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: