spot_img
6.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăSocialPeste 10.000 de participanți la Festivalul „RomânIA Autentică“ de la Hobița

    Peste 10.000 de participanți la Festivalul „RomânIA Autentică“ de la Hobița

    Festivalul RomânIA Autentică a adunat la cea de-a patra ediţie de Sânziene, în 23 iunie 2019 peste 50.000 de participanţi. Evenimentele s-au desfăşurat în trei locuri simultan: Hobiţa, Iaşi şi Braşov. La Hobița, satul natal al marelui sculptor Constantin Brâncuși, au fost prezenți aproximativ 10.000 de persoane. „Ceea ce s-a început la Hobița în 2016 a căpătat amploare și nu putem decât să fim mândri și motivați să continuăm demersurile de dezvoltare și promovare a identității noastre. Pe 23 iunie, peste 10.000 de români au trăit românește în Poiana Mare din Hobița lui Brâncuși, mândri de trecutul, tradițiile și obiceiurile noastre. Încă o reușită în care am dorit ca folclorul, tradițiile și portul popular oltenesc să fie promovate și reînviate. Atunci când vezi tinerii că poartă cu mândrie IA Autentică, consider că obiectivul nostru a fost îndeplinit” a afirmat Cosmin Pigui, primarul comunei gorjene Peștișani, prima gazdă a avenimentului.

    Festivalul a debutat la Hobița în urmă cu trei ani

    „La Hobiţa, la Iaşi, la Braşov şi-au dat mâna păstrătorii şi creatorii în slujba valorilor şi sufletului românesc ce de Sânziene îşi pune ia cu altiţă, cămaşa de sărbătoare, spăcelul, marama de borangic, năframa, pălăria cu păuni, cununile cu flori, cu oglinzi, fotele bogate, catrințele cu mărgele ori cu tureac, brâiele de mătase, de piele, tricolore, cu mărgele, salbele de bani, toate acele elemente ale costumului popular care de la o regiune la alta a României, fac din ţara noastră un catwalk plin de culoare.

    Este meritul tuturor celor care au ştiut să ne înveţe frumuseţea costumului popular că astăzi, după mulţi ani de ignorare şi distrugere, fiecare bucăţică textilă din tezaurul popular este păstrat, reparat, valorificat după caz, chiar dacă a fost parţial distrus. Am învăţat, până la urmă, că în casele noastre, un obiect, cât de mic, din vechea Românie, aduce un farmec unic, de care ne putem încă bucura“, se arată într-un comunicat de presă.

    „Mi-am dorit ca tot mai mulţi oameni să poarte ia cu bucurie şi mândrie, iar când îţi vezi visul multiplicat, când copii şi tineri freamătă de curiozitate să înveţe de la meşteşugari câte ceva din tainele artei lor, laşi modestia deoparte şi te declari o femeie fericită. Desigur, la fericirea asta au muncit mulţi alături de mine şi le mulţumesc fiecăruia în parte, dar mulţumirea cea mare va veni în timp, când roadele eforturilor noastre se vor vedea ca o semănătură proaspătă” a afirmat iniţioatoarea acestui eveniment de amploare, Cristina Chiriac.

    RomânIA Autentică este un proiect inițiat de Cristina Chiriac, fondatoarea proiectului Flori de ie.  A debutat în anul 2016 la Hobița, locul de baștină a lui Constantin Brâncusi și a adunat de-a lungul timpului peste 100.000 de iubitori de românesc. Începând cu anul 2018, RomânIA Autentică este marcă înregistrată la nivelul României.

    Evenimente ca RomânIA Autentică au şi o dimensiune educativă, oferind un exemplu de cum se respectă valorile naţionale, alături de cea economică inerentă, oferind, alături de petrecerea în aer liber cu muzică şi bună dispoziţie, ocazia de a învăţa un meşteşug de la cei mai înzestraţi artizani, care au oferit cunoştinţele şi îndemânarea lor tuturor celor ce au dorit să înveţe câte ceva din secretele meşteşugurilor. În plus, aceşti minunaţi oameni, cu arta lor învăţată de la bunici şi transmisă nouă, alcătuiesc împreună harta turistică rurală pe care toţi românii ar trebuie să o străbată, măcar în parte, pentru a afla cine suntem şi de unde venim.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: