spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialPeste 180 de angajaţi "la negru", depistaţi în două luni

    Peste 180 de angajaţi „la negru”, depistaţi în două luni

    Inspectoratul Teritorial de Muncă(ITM) Gorj efectuează periodic controale în vederea identificării agenţilor economici, care „utilizează” munca la negru. În cadrul Colegiului Prefectural, organizat ieri, comisarul şef al instituţiei, George Romanescu a prezentat bilanţul activităţilor de peste an. Concluziile demonstrează faptul că au fost verificaţi zeci de agenţi economici şi emise amenzi în valoare de sute de milioane lei. Nu au lipsit nici scrisorile şi sesizările adresate instituţiei, dar toate au fost soluţionate în termen.

    Potrivit datelor prezentate de George Romanescu, comisarul şef ITM Gorj, „în perioada 1 mai-31 iulie s-au înregistrat 83 de scrisori şi sesizări adresate direct instituţiei noastre, cât şi cele remise de Ministerul Muncii Familiei şi Egalităţii de Şanse, Inspecţia Muncii, alte instituţii, dar toate soluţionate în termen. În sesizările şi reclamaţii primite petenţii relatau aspecte că se lucrează fără forme legale, că au încetat activitatea şi nu s-au depus documentele de plată ale salariilor, ordinele de plată şi decizia de încetare, că nu s-au achitat indemnizaţiile de incapacitate temporară de muncă, sarcină şi lehuzie, îngrijirea copilului bolnav”, a declarat Romanescu. Tot din domeniul „sesizări”, alte persoane reclamau încălcarea unor drepturi prevăzute în Codul Muncii, referitoare la timpul de muncă, salariul minim brut în plată, concedii de odihnă, neachitarea la data prevăzută în contractul individual de muncă a drepturilor salariale. Tot în această perioadă inspectorii de muncă au controlat un număr de 505 angajatori.

    Munca la negru, „sport” naţional

    ITM Gorj a avut în vizor în această perioadă şi munca la negru, un fenomen care devine tot mai frecvent pe piaţa muncii, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local. Astfel că, în perioada mai-iulie au fost efectuate 371 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Au fost depistaţi 100 de angajatori, care utilizau „munca la negru”, având 183 de persoane fără forme legale de angajare(dintre care 56 femei). Au fost aplicate 100 sancţiuni pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare, în cuantum de 1.470.000 lei. Comisarul şef al ITM Gorj, George Romanescu a declarat că unele dosare au fost trimise către Parchetul Judeţean Gorj, în vederea finalizării cercetărilor, întrucât au fost depistaţi patru angajatori, care utilizau un număr mai mare de cinci persoane fără forme legale de angajare(35 persoane) şi un angajator care folosea un minor. Nici la capitolul contracte individuale de muncă nu stăm rău. „În perioada mai-iulie anul în curs au for înregistrate un număr de 10287 contracte individuale de muncă, comparativ cu 7149 contracte individuale de muncă încheiate în aceeaşi perioadă a anului trecut, observându-se o creştere semnificativă a numărului de înregistrări.

    Patru inspectori gorjeni pe litoral

    Munca, dar şi activitatea constantă a ITM Gorj se pare că a dat roade. Numai puţin de patru inspectori din cadrul ITM Gorj au fost chemaţi să facă parte dintr-o echipă de control, care verifică activitatea de pe litoralul românesc „Datorită rezultatelor foarte bune obţinute la nivelul ITM Gorj, inspectorul general de stat a dispus trimiterea unor echipe pe litoral. Avem în acest moment patru inspectori care controlează activitatea de pe litoralul românesc”, a spus Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: