spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPeste 4.000 de credincioşi au sărutat Moaştele Sfântului Calinic

    Peste 4.000 de credincioşi au sărutat Moaştele Sfântului Calinic

    Peste patru mii pelerini au călcat ieri pragul Mânăstirii Lainici, pentru a se închina la Moaştele Sfântului Ierarh Calinic. Pentru două zile moaştele au poposit la Lainici, acolo unde mii de credincioşi s-au recules şi au vorbit cu ierarhii veniţi la slujbă. Tot ieri gorjenii l-au sărbătorit pe Sfântul Irodion, ocazie cu care Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu a organizat un spectacol de muzică la Teatrul de Vară.

    Pentru două zile gorjenii au avut posibilitatea de a se ruga la Moaştele Sfântului Calinic, moaşte aduse la Mănăstirea Lainici. După cum se aştepta, aproximativ 4.000 de credincioşi au luat drumul mănăstirii, pentru a se reculege la moaştele sfinte şi pentru a participa la slujba organizată în interiorul lăcaşului sfânt. Preoţii din judeţul Gorj au organizat transportul credincioşilor până la mănăstire, pregătind în acest scop 60 de autocare şi microbuze. IPS Mitropolit Irineu a vorbit despre semnificaţia acestei sărbători pentru credincioşi. „Este o bucurie duhovnicească pentru toţi credincioşii din Oltenia faptul că, în aceste zile, credincioşii au ocazia să sărute sfintele moaşte şi să fie binecuvântaţi de Sfântul Ierarh Calinic şi de Sfântul Irodion de la Lainici. Această sărbătoare cuprinde în spaţiul ei pe toţi cei care sunt iubitori de Dumnezeu, pe iubitorii de neam şi de credinţă ortodoxă. Se împlinesc 162 de ani de când Sfântul Ierarh Calinic a fost instalat ca episcop al Râmnicului, Noului Severin, la Craiova şi 150 de ani de când a zidit Mănăstirea Frăsinei, unde a introdus reguli speciale, specifice Muntelui Athos. Sfântul este făcător de minuni şi, în acelaşi timp, mângâietor al tuturor celor aflaţi în nevoi şi necazuri”, a precizat IPS Părinte Mitropolit Irineu. Tot ieri, potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Olteniei, Patriarhia Română a dăruit Mănăstirii Lainici o icoană cu Sfântul Ierarh Calinic, darul Mitropoliei Olteniei pentru mănăstire fiind o icoană cu Sfântul Calinic şi Sfântul Irodion de la Lainici.
    Programul a fost unul destul de încărcat, însă, credincioşii, venişi cu un scop precis, au fost de-a dreptul încântaţi de această „realizare spirituală”. Dis-de-dimineaţă, mai precis la ora 09:00 s-a săvârşit Sfânta Liturghie pe esplanada special amenajată în curtea mănăstirii iar printre ierarhii slujitori s-au regăsit ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi al Strehaiei, PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, PS Pisie Lugojeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului. La ora 13:00 a avut loc săvârşirea Tainei Sfântului Maslu iar de la ora 17:00 moaştele au plecat spre Episcopia Severinului şi Strehaiei. Delegaţia a ajuns joi seara iar sfintele moaşte au fost aşezate spre închinare în Paraclisul episcopal, unde vor rămâne până astăzi, 4 mai. De la Severin, sfintele moaşte vor fi purtate în Episcopia Slatinei şi Romanaţilor. Vor rămâne la Mănăstirea Clocociov până sâmbătă, 5 mai, după Sfânta Liturghie, când se vor întoarce la Mănăstirea Cernica. Tot ieri gorjenii l-au sărbătorit pe patronul spiritual, mai precis pe Sfântul Irodion. Conducerea Şcolii de Artă din Târgu-Jiu a pregătit un moment special pentru această zi iar gorjenii s-au putut delecta, pentru câteva momente, vizionând un film documentar şi ascultând un spectacol de muzică populară.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: