spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialPeste 4000 de colindători, așteptați la Consiliul Județean Gorj

    Peste 4000 de colindători, așteptați la Consiliul Județean Gorj

    Peste 4.000 de colindători sunt așteptați anul acesta să le facă urări pentru noul an autorităților județene. Pe lângă grupurile de copii de la școlile și grădinițele din Târgu-Jiu, sunt așteptați și aproximativ 300 de colindători, din întreg județul, Consiliul Județean oferindu-le acestora pachete cu dulciuri, fructe şi suc.

    colindatori-35

    Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj susține că, în perioada 15-18 decembrie, ușile instituției sunt deschise pentru elevii de la școlile din județ care vor veni să colinde. Totodată, șeful județului afirmă că va fi păstrată și anul acesta tradiția sacrificării porcului pentru copiii instituționalizați. „De pe data de 15 decembrie până pe data de 18 decembrie sunt aşteptaţi peste 5.000 de colindători. Suntem pregătiţi şi pentru activitatea pe care o avem în responsabilitatea noastră de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, unde avem programe pentru copiii din sistem, unde avem pregătite acţiuni pentru copii, să se bucure de aceleaşi lucruri, ca şi ceilalţi copii, care au familii. Este un program de sărbători care să aducă liniştea de care avem nevoie. Pe data de 16 decembrie va avea loc şi acest obicei de multă vreme realizat de către Consiliul Judeţean Gorj. Este vorba de sacrificarea unui porc de Crăciun pentru copii. Vor fi prezenţi copii din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, pentru a-i obişnui cu tradiţiile. Pe data de 17 decembrie va avea loc Alaiul colindătorilor. Vom avea peste 300 de colindători din judeţ, în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu, care vor prezenta un program artistic”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: