spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialPeste 500 de premii pentru cei mici

    Peste 500 de premii pentru cei mici

    Sărbătoarea celor mici a fost prefaţată, ieri, de Organizaţia Judeţeană PNL Gorj, printr-un moment aşteptat de peste 500 de copii talentaţi. Ziua Internaţională a Copilului a fost îndulcită, încă de ieri, de pachetele primite de sute de copii talenatţi, dornici să participe cu lucrări de desen la un concurs dedicat lor. „Copiii în Europa” pare să atingă viziuni multiple, fiind una din temele concursului, dar cel mai important a fost prilejul ca aproape 600 de lucrări să aducă bucurie şi felicitări pentru strădanie.

    Lidera femeilor liberale din Gorj, Mădălina Ciolocoi s-a achiat de o sarcină pe care şi-a asumat-o cu plăcere şi pentru fericirea copiilor din judeţ. Reacţia publicului însă s-a văzut de departe, prin lucrărirle copleşitoare ca număr şi prezenţă. Copii cu vârste între 5 şi 14 ani de la toate etapele de educaţie au putut să dea curs invitaţiei de participare la un concurs-expoziţie. „Este pentru noi o încercare de a descreţi frunţile copiilor şi de a le oferi un moment educativ, dar îndulcit cu premii beinemeritate. Suntem încântaţi de ecoul stârnit, apreciez toată implicarea organizaţiei şi felicit toţi participanţii pentru că au răspuns cu sufletul la acest concurs. Cei care au contribuit sunt membrii organizaţiei judeţene, dar dincolo de bani rămâne satisfacţia de a fi putut implica pe cei mici întrun moment fericit pentru ei. Îi felicit deopotrivă pe părinţi, educatori şi copii, le urez sănătate şi să se bucure de 1 Iunie”, a declarat Mădălina Ciolocoi, preşedinte Organizaţia Liberală de Femei Gorj. Nu au lipsit asigurările că şi toţi copiii îşi vor primi dulciurile, astfel ca ziua de 1 Iunie să fie savurată la maxim, iar convingerea că gestul va avea continuitatea, s-a desprins şi din privirile părinţilor, mai emoţionaţi decât copiii lor.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: