spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăSocialPeste 70.000 de lei pentru nevoiaşii din Târgu-Jiu, de sărbători!

    Peste 70.000 de lei pentru nevoiaşii din Târgu-Jiu, de sărbători!

    Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, iar târgujienii cu posibilităţi materiale reduse sunt deja în vizorul municipalităţii. Autorităţile locale pregătesc, în această perioadă, pachete cu produse tradiţionale de sărbători, brăduţi împodobiţi şi mese festive, astfel încât familiile nevoiaşe să aibă parte de sărbători mai frumoase. Şi asistaţii social vor avea parte de un Revelion cu masă festivă şi ambianţă pe măsură.

    elena-cretan

    Şi în acest an, reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu vor intra în casele familiilor defavorizate pentru a le înfrumuseţa sărbătorile. Programul de distribuire a cadourilor va demara în data de 14 decembrie cu „Un brăduţ în fiecare casă”. „O acţiune de suflet, pe care am intitulat-o „Un brăduţ în fiecare casă” acţiune care se adresează unui număr de 50 de familii cu mai mulţi copii şi venituri reduse sau persoane cu venituri reduse şi fără aparţinători”, a declarat directorul DPPS Târgu-Jiu, Elena Creţan.

    Revelion pentru asistaţii social

    Un număr de 50 de brăduţi vor fi distribuiţi familiilor cu venituri mici, împreună cu câte un pachet cu produse tradiţionale în valoare de 220 de lei fiecare. Alte peste 1300 de persoane vor primi tichete sociale în valoare de 30 de lei fiecare. Nici petrecerea de Revelion nu este trecută cu vederea, de autorităţi. Acestea au decis cum vor sărbători asistaţii social. Municipalitatea le-a asigurat acestora mese festive şi petreceri pentru a marca trecerea în noul an. „Vom încheia şirul de acţiuni în data de 31 decembrie, când va avea loc Revelionul solidarităţii. Îl vom organiza pentru un număr de 200 de persoane, asistaţilor de Casa “Iris” şi persoanelor adulte care au împlinit 18 ani şi care au ieşit din sistemul de protecţie socială”, a mai precizat Elena Creţan. Locaţia unde se va desfăşura petrecerea de Revelion pentru asistaţii social, va decisă în urma unei licitaţii ce va avea loc în perioada următoare. Municipalitatea va cheltui cu aceste cadouri oferite celor nevoiaşi aproximativ 74 000 lei, bani proveniţi de la bugetul local.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: