spot_img
7.8 C
Târgu Jiu
marți, martie 19, 2024
Altele
    AcasăSocial„Petale de vis”, de Luminița Fuiorea

    „Petale de vis”, de Luminița Fuiorea

    Centrul Județean pentru  Conservarea și Promovarea  Culturii Tradiționale Gorj organizează o nouă expoziție în sala „Florin Isuf”. „Petale de vis” se numește expoziția de pictură pe pânză și este semnată de Luminița Fuiorea.

    Artista pictează din adolescență, dar spune că mai serios a început în 2013, cu portretistică și acum realizează picturi abstracte. Este pasionată de pictarea florilor pe pânzele sale și spune că asta o definește, asta o bucură înfiecare zi. A terminat Facultatea de Jurnalism și acum este broker de credite. Prima  expoziție   a  fost  în urmă cu 20 de ani la Timișoara pe fotografie. “Atunci când vreau să fiu eu cu mine, pictez și asta îmi bucură fiecare zi încare fac acest lucru”, spune Luminița Fuiorea. Artista își amintește cu umor cum prima ei lucrare cu reacții   clare (chiar vehemente) a fost o reproducere  perfectă a unei fotografii cu Nicolae  Ceaușescu. “Pur și simplu mi-am dorit să fac o copie perfectă  și am reușit”, spune   artista. A continuat în adolescență dar apoi, descurajată  sau, mai bine spus, neîncurajată,  a renunțat pentru o  perioadă destul de lungă.  Și lucrările expuse acum, strânse laolaltă  sub numele de ”Petale din vis”, reprezintă tot o renunțare și apoi o speranță. ”Aceste lucrări rămăseseră uitate în atelierul în care mă apucă tristețea când intru, de trei ani, de când a murit tatăl meu.”

    Curatorul  expoziției, artistul Dorina  Cioplea spune despre expoziția Luminiței Fuiorea  că “reprezintă o găsire  și o regăsire, în același timp. O(re)întâlnire a omului cu artistul cu care coabitează în aceeași ființă, cu frici,trăiri și emoții comune.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: