spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialPlăţi în avans pentru fermierii gorjeni

    Plăţi în avans pentru fermierii gorjeni

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Judeţean Gorj informează că, începând cu data de 17.10.2016, a demarat campania de administrare și autorizare a plăților în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în cadrul Campaniei 2016.

    APIA-gorjPotrivit prevederilor legale în vigoare, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăților directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. De asemenea, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot să plătească avansurile pentru plățile directe numai după finalizarea controalelor administrative. Conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 699/2016 de stabilire, pentru anul 2016, a plafoanelor bugetare aplicabile anumitor scheme de sprijin direct prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, au fost stabilite plafoanele pentru anul de cerere 2016, România beneficiind de o alocare financiară de 1.772.469.000 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Astfel, fermierii vor primi în avans 69% din cuantumurile pentru plăţile directe, plătite din FEGA, respectiv 84% din plăţile compensatorii şi de agromediu, care se fac din FEADR. APIA face plăţile fermierilor în lei, la cursul de schimb de 4,4537 lei / euro pentru FEGA, respectiv la cursul de 4,524 lei / euro pentru FEADR.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: