spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialPloile au întârziat recoltarea grâului

    Ploile au întârziat recoltarea grâului

    Ploile din ultima perioadă au dus la întârzieri semnificative în privința recoltării grâului și orzului. La nivelul județului Gorj există aproximativ 10.000 de hectare cultivate cu grâu, din care s-a treierat până acum doar de pe cinci la sută din suprafața totală.

    Dan Tănăsescu, directorul Direcției pentru Agricultură Gorj, a precizat că Precipitațiile au și efecte benefice, pentru că ajută dezvoltarea culturilor ale căror roade vor fi culese în toamnă: „Procentele nu sunt mulțumitoare din cauza ploilor care fac acest procent de recoltare să fie puțin mai mic decât ne doream. Vedeți că aceste ploi cad ba dimineața, ba la prânz, iar combinele trebuie să iasă din lan pentru că este umiditatea mare și nu se poate recolta. Pe de altă parte suntem bucuroși că aceste ploi ajută celelalte culturi, cum ar fi cultura de porumb care este în plină formare. Ploile sunt bune pentru grădini, pentru pomi și pentru vie. Cu un ochi râdem și cu altul plângem“.

    Recoltele nu au fost afectate de ploi

    Recoltarea grâului a început de o săptămână, iar până în prezent s-a reușit să se treiere grâul doar de pe o suprafață de numai 500 de hectare, reprezentând cinci la sută din cea totală. „La nivelul județului Gorj, suprafața semănată cu grâu este 9983 de hectare, iar până în prezent s-au treierat peste 500 de hectare, iar suprafața cultivată cu orz este de 461 de hectare, din care s-a recoltat de pe o suprafață de 60 la sută“, a mai spus Dan Tănăsesc. Acesta a spus culturile de grâu și orz nu s-au depreciat din cauza ploilor, iar producția este mult mai bună față de anul trecut.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: