spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSocialPoarta Sărutului sub lumini albastre

    Poarta Sărutului sub lumini albastre

    Ziua de 2 aprilie a fost declarată de către Naţiunile Unite, „Ziua internaţională pentru Conştientizarea Autismului”. Ea este marcată în acest an printr-o campanie la nivel mondial, denumită Light It Up Blue. Şi judeţul Gorj se aliniază acestei campanii, luând exemplul judeţelor din ţară. Primăria municipiului Târgu-Jiu organizează un eveniment amplu, momentul culminant al acţiunii reprezentându-l iluminarea în albastru a Porţii Sărutului.

    În această seară, la ora 20:15, în Parcul Central al municipiului Târgu-Jiu se va desfăşura un eveniment important ce va marca Ziua Mondială a Autismului prin iluminarea în albastru al Porţii Sărutului. Intitulat „Autism Speaks. Light It Up Blue”, acesta este un eveniment internaţional celebrat în peste 65 de ţări, prin iluminarea în culori albastre a peste 500 de clădiri reprezentative. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Târgu-Jiu alături de care va participa Asociaţia Ego, prin Centrul de Resurse şi Intervenţie Terapeutică în Autism din Târgu-Jiu. Organizatii din întrega lume au ales albastrul drept culoarea prin care să atragă atenţia asupra problematicii autismului şi a importanţei zilei de 2 aprilie. Iniţiativa face parte dintr-o acţiune internaţională de folosire a culorii albastru în încercarea de a atrage atenţia asupra autismului. În serile de 1 şi 2 aprilie, clădiri importante din America de Nord şi din lume, inclusiv Empire State Building din New York City şi Turnul CN din Toronto, Canada, îşi vor aprinde luminile albastre pentru conştientizarea autismului şi pentru a atrage atenţia asupra zilei de 2 aprilie şi a importanţei ei.
    Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu invită toţi cetăţenii să se alăture campaniei, purtând în zilele de 1 şi doi aprilie haine, obiecte sau orice altceva de culoare albastră.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: