spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăSocialPompierii gorjeni - la grădiniță. Vezi scopul vizitei

    Pompierii gorjeni – la grădiniță. Vezi scopul vizitei

    Astăzi, salvatorii gorjeni și-au făcut timp și au mers la o cunoscută grădiniță din orașul Târgu Jiu, acolo unde au dori să ia legătura cu vechiul lor prieten, Patrick, viitor pompier. Reprezentanții ISU au dorit să îl desemneze pe Patrick reprezentantul pompierilor în cadrul grădiniței unde acesta învață. Evenimentul face parte și din seria manifestărilor ocazionate de Ziua Pompierilor din România, care va fi sărbătorită în data de 13 septembrie.

    ,,Domnul Patrick-Andrei Covrig este un tânăr domn de 4 ani și 4 luni, este o veche cunoștință a noastră și totodată un bun prieten! Ne-am cunoscut acum un an cu ocazia Zilei Pompierilor din România, iar de atunci acest domn ne-a vizitat ori de câte ori a avut ocazia, fie în cadrul programului „Școala Altfel”, fie în cadrul Zilelor Porților Deschise organizate de către instituția noastră! Patrick este un mare admirator al misiunilor salvatorilor profesioniști, s-a declarat convins că va fi un brav pompier atunci când va crește și pentru asta s-a dotat cu un echipament de pompieri croit atent pe măsura trupului său și, bineînțeles, cu multe autospeciale și accesorii de pompieri, deocamdată, de jucărie. Pentru că suntem în pragul sărbătoririi Zilei Pompierilor din România, ne-am propus să avem alături de noi în această zi importantă, toți prietenii și colaboratorii. Drept urmare, astazi, la ora 11:00 vom merge cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la grădinița „Lumea Copiilor” unde învață bunul nostru prieten Patrick și ne vom permite să-l invităm pentru a fi lângă noi cu ocazia Zilei Pompierilor din România care va fi sărbătorită în data de 13 septembrie și, dacă va accepta, am vrea să-l desemnăm reprezentantul nostru în cadrul grădiniței unde învață! Sperăm că va accepta atât invitația de a participa la ziua noastră, pentru că vom avea multe surprize pentru prietenul nostru, dar și să ne reprezinte printre colegii lui, pentru că ne-a dovedit că este bine pregătit în domeniul situațiilor de urgență”, a spus Chisim Florin, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: