spot_img
13.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPosturi de decani scoase la concurs de Universitatea „Constantin Brâncuși“

    Posturi de decani scoase la concurs de Universitatea „Constantin Brâncuși“

    Două posturi de decani vor fi scoase la concurs de către conducerea Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu. Este vorba de posturile de decani de la Facultatea de Inginerie și cel de la Știinţe Medicale şi Comportamentale. Cadrele universitare interesate să conducă una dintre facultăţi pot depune dosarele în zilele de 28 şi 29 septembrie. „Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu Jiu a scos la concurs posturile de decani de la Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică, Facultatea de Inginerie și Facultatea de Științe Medicale și Comportamentale. Persoanele care doresc să intre în această competiție își pot depune dosarele. Concursurile vor avea loc în data de 1 noiembrie, urmând ca rezultatele finale să fie validate în ședința de Senat din data de 15 noiembrie“, a spus Iulian Țimpea, purtătorul de cuvânt al Universității „Constantin Brâncuși“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: