spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSocialPrimul fotoclub din Gorj, la prima activitate

    Primul fotoclub din Gorj, la prima activitate

    Pasiunea pentru fotografie şi arta frumosului i-a făcut pe mulţi dintre elevii gorjeni să ia măsuri şi prin idei ambiţioase s-a născut proiectul „Fotoclubul elevilor gorjeni”. Şi cum orice muncă bine făcută are şi roade, se pare, aseară, aceste roade au fost culese de elevii din cadrul Colegiului „Ecaterina Teodoroiu”, care au expus, la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, cele mai frumoase fotografii întruchipând toamna.

    De curând la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu a luat fiinţă primul fotoclub al liceenilor gorjeni. Fotoclubul C.N.E.T. este o organizaţie cu caracter artistic, cultural şi educativ, având în centrul atenţiei susţinerea şi încurajarea pasiunii pentru fotografie a elevilor, reprezentarea şi organizarea de expoziţii de fotografie. „În Fotoclub C.N.E.T. se poate înscrie orice elev, atât timp cât este serios, are iniţiativă, are pasiune pentru arta fotografică şi îşi poate rupe din programul său câteva ore la fiecare două săptămâni atunci când ne întâlnim. Trebuie să vrea să participe la ieşirile de creaţie atunci când acestea se organizează. Bineînţeles trebuie să vină şi cu idei noi pentru organizarea de alte ieşiri, suntem deschişi la propuneri şi sugestii atât timp cât sunt bine justificate şi argumentate”, a declarat Andreea Denisa Vlădulescu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”.

    Contraste de toamnă…

    În această perioadă Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj găzduieşte prima expoziţie a membrilor Fotoclubului C.N.E.T., intitulată „Contraste de toamnă”. Expoziţia cuprinde 36 de lucrări fotografice în formatul 25×38 şi 20×25 a elevelor Andreea Denisa Vlădulescu, Maria Bogdana, Cristina Zgăbaia, Luiza Feroiu, Ana-Florina Mazăre, Luiza Ghigeanu, Giga Adelina, Ilinca Cristina Alexandra, Ivona Garoafă, Luiza Mândruţă, Andreea Popescu, Sabrina Stroe, Celia Constantin, Andreea Dinu, Cristina Valentina Pietroi, alături de profesorul Andrei Popete-Pătraşcu. Diferite în idei şi concepte, cele 36 de fotografii surprind contrastele toamnei. Profesorul Andrei Popete-Pătraşcu este alături de aceşti tineri pasionaţi de arta fotografică, aşa cum, o face de fiecare dată, în toate proiectele, gândite în detaliu, de elevii din cadrul Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”. „Avem o idee, o gândim împreună, punem la punct detaliile şi apoi o realizăm. Cred că suntem pe drumul cel bun. Membrii fotoclubului nostru îşi dau silinţa şi perseverează de la fotografie la fotografie. În general le place să îşi gândească cadrele şi deja reuşesc să surprindă momente şi instantanee inedite. Exemplul este chiar această primă fotoexpoziţie colectivă despre contrastele toamnei. Ne dorim să acumuleze în timp experienţa necesară pentru a face din fotografie nu doar o pasiune”, a spus Andrei Popete-Pătraşcu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: