spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăSocialProbă scrisă la BAC

    Probă scrisă la BAC

    Examenul maturităţii a ajuns la probele scrise, iar astăzi gheaţa a fost spartă cu proba la limba şi literatura română. Elevii de clasa a XII-a au avut de rezolvat cerinţele variantei cu numărul 5, norocoasă pentru unii, dar ghinionistă pentru alţii. Dacă la gradul de dificultate părerile sunt împărţite, cei mai mulţi absolvenţi de liceu s-au plâns de camerele de supraveghere. Utilitatea acestora s-a dovedit însă în cazul a şase elevi, care au fost exmatriculaţi din examen la Motru şi Turceni.

    Mai au de aşteptat până la terminarea examenului de Bacalaureat, dar ieri peste 5000 de elevi de clasa a XII-a au susţinut prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română. Cum li s-au părut subiectele, părerile sunt în funcţie de cât de norocoşi sau nu s-au simţit. Dacă unii au fost bucuroşi să aleagă între cerinţe, alţii au dat vina eşecului parţial pe măsurile de securitate exagerate cu camere de supraveghere. „Nu am putut copia, mă aşteptam, dar nu la atâta securitate. Măcar să iau notă de trecere, restu nu mai contează. Proba nu mi-a plăcut câtuşi de puţin”, a spus îndrăzneţ un elev. A căzut varianta cu numărul 5, a impus multă concentrrae şi inspiraţie…, dar bine că am avut la alegere text, tot face diferenţa şi mai scapi de stres. Întrun cuvânt, cerinţele au fost rezovabile”, a conchis mai veselă o viitoare studentă. Stresaţi sau nu de camerele de supraveghere, şase elevi care au susţinut proba la Colegiul Tehnic de la Motru şi Grupul Şcolar Industrial de la Turceni au ajuns pe hol, exmatriculaţi. Curajul lor de a copia i-a costat scump, pentru că au ratat şansa de promova şi nu doar în această sesiune. „Pentru tentativa de fraudare a examenului, cei şase elevi exmatriculaţi la Motru şi Turceni nu vor mai putea susţine examen şi nu mai au voie să participe la următoarele două sesiuni. Mai mult, le sunt anulate rezultatele competenţelor obţinute până acum”, a precizat Camelia Bibere, inspector şcolar Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj şi responsabil cu derularea examenului de bacalaureat 201. Dubla supraveghere asigurată de asistenţă şi camere va fi menţinută şi la următoarele probe. Din nou emoţii elevii gorjeni vor avea la proba scrisă de pe 29 iulie, unde vor dovedi sau nu cunoştinţele unei limbi străine. Elevii care nu au participat la prima probă scrisă, în număr de 160, au redus prezenţa candidaţilor în bănci la 5368.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: