8.6 C
Târgu Jiu
luni, mai 25, 2020
Acasă Social Probleme importante de la DGASPC Gorj, aduse în atenția ministrului Pană

Probleme importante de la DGASPC Gorj, aduse în atenția ministrului Pană

Doina Pană, ministrul delegat pentru Dialog Social s-a întâlnit zilele trecute cu liderii sindicali din Gorj, care au încercat, să pună pe tapet problemele cu care se confruntă în instituțiile pe care le reprezintă. Răspunsul a venit imediat, ministrul asigurându-i pe toți cei prezenți de tot sprijinul în vederea soluționării acestor „conflicte”. Sorin Torop, liderul Sindicatului Funcționarilor Publici din cadrul DGASPC Gorj a declarat faptul că a reușit să aibă o întrevedere cu ministrul Doina Pană după ședința de dialog social, reușind să-i expună mai în detaliu problemele din instituția pe care o reprezintă. Cele mai stringente probleme, spune Sorin Torop sunt începerea negocierii unui contract colectiv de muncă la nivel de sector de ,,asistenţă socială”, obligativitatea negocierii şi încheierii unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate de asistenţă socială, elaborarea unui Regulament de sporuri specific DGASPC-urilor, încadrarea funcţionarilor publici din DGASPC-uri pe aceeaşi grilă de salarizare cu cei din consiliile judeţene, declararea zilei de 23 iunie – Ziua Funcţionarului Public, zi lucrătoare, mărirea perioadei atestatului de asistent maternal profesionist de la 3 la 6 ani, acordarea unui spor pentru muncă nenormată asistentului maternal profesionist în cuantum de 30%, prezenţa în comisiile judeţene de acreditare a serviciilor sociale a câte unui reprezentant al federaţiilor reprezentative la nivel de sector de ,,asistenţă socială” aşa cum există şi la Comisiile Judeţene de autorizare a furnizorilor de formare profesională, recunoaşterea examenului asistentului medical pentru gradul „principal” obţinut în cadrul Ordinului Asistenţilor Medicali şi la nivel de DGASPC, fără susţinerea unui alt examen suplimentar, salarizarea personalului medical din unităţile DGASPC-uri pe aceleaşi criterii cu cei din spitalele judeţene și constituirea unei comisii de lucru, minister-federaţii reprezentative la nivel de sector de ,,asistenţă socială” care să se întrunească lunar pentru soluţionarea problemelor din domeniul asistenţei sociale. Liderul de sindicat s-a arătat încântat de discuția cu ministrul Pană, sperând ca rezultatele pozitive să apară în cel mai scurt timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite stiri

A pierdut lupta cu boala. Tânără mămică, operată de cancer, s-a stins

Ana Maria Vîrjan, o tânără mămică a unei fetițe de numai 6 ani s-a stins din viață la numai 36 de ani. Aceasta a...

Gore Popescu: „Este posibil ca şi alţi jucători în afara celor cinci să plece de la noi”

Restructurări masive la Energia. Antrenorul Vasile Stângă a părăsit banca târgujienilor, iar la câteva zile după un contingent de cinci jucători au fost trecuţi...

„Avem nevoie mare de puncte” – Tot Grig: „Sunt un fericit că am putut vedea un meci fantastic ca Barca-Real”

Antrenorul pandurilor, Petre Grigoraş se gândeşte la ultimele două meciuri din acest an 2010. Tehnicianul plănuieşte să facă cât mai multe rezultate pozitive şi...

Weber: Pătrășcoiu va explica public care sunt considerentele profesionale sau de altă natură pentru decizia numirii lui Călinoiu.

Dacă îmi cerea cineva o parere, consider că trebuia promovată o persoană tânără,dinamică și cu cunostinte în domeniu. Reporter: Ce părere aveți despre angajarea domnului...

Comentarii recente

Nu puteți copia conținutul acestei pagini