spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialPuşcărie pentru muncă la negru

    Puşcărie pentru muncă la negru

    Proiectul de modificare a Codului Muncii prevede pentru munca nedeclarată nu numai amenzi neplafonate ci şi închisoare pentru angajator, a declarat marţi, Marilena Balabuti, şeful Compartimentului Legislaţie Contencios din Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Aceasta a arătat că, în momentul de faţă, legislaţia prevede ca pentru fiecare persoană identificată ca prestând o muncă fără forme legale amenda să fie între 3.000-4000 lei dar, cumulat să fie de maximum 100.000 de lei.

    Referindu-se la un recent caz concret unde inspectorii ITM au găsit la un singur angajator 320 de persoane care lucrau fără contract de muncă, ea a menţionat că, în acest caz, amenda a fost de 100.000 lei. Noul Cod al Muncii are în vedere remedierea unor asemenea situaţii prin neplafonarea sancţiunilor.
    Întrebată care este zona în care se întâlnesc cel frecvent angajaţi fără forme legale, Marilena Balabuti a spus că este vorba de construcţii, pază, restaurante şi micul comerţ. În general este vorba despre oameni care nu au un nivel înalt de educaţie. În luna decembrie, inspectorii de muncă au identificat numai în Bucureşti 200 de angajaţi la negru, iar în luna ianuarie a acestui an, alţi 190.
    La nivel naţional este greu de estimat numărul total al celor care lucrează fără forme legale, dar potrivit unor aprecieri ar fi vorba de 1,7 milioane de persoane.
    Ultimul proiect de modificare a Codului Muncii prevede că primirea la muncă a până la trei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă va fi sancţionată cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei pentru fiecare persoană identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei, iar prestarea muncii de către o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă se va sancţiona cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.

    Propunere legislativă
    „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amendă penală fapta persoanei care în mod repetat stabileşte pentru salariaţii încadraţi în baza contractului individual de muncă salarii sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut de lege”, menţionează proiectul de act normativ. Acesta prevede o sancţiune asemănătoare şi în cazul în refuzul repetat al unei persoane de a permite, potrivit legii, accesul inspectorilor de muncă în oricare dintre spaţiile unităţii sau de a pune la dispoziţia acestora documentele solicitate, potrivit legii. Conform proiectului de act normativ, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 1 la 2 ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de trei persoane, fără încheierea unui contract individual de muncă. Răspunderea penală revine, după caz, directorului, directorului executiv, administratorului, reprezentantului legal al angajatorului, respectiv altei persoane împuternicite de către angajator, angajatorului-persoană fizică ori reprezentantului legal sau altei persoane împuternicite de către angajatorul-persoană fizică

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: