spot_img
6.7 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăSocialRespinşi de la ajutorul la încălzire

    Respinşi de la ajutorul la încălzire

    Mii de solicitări au fost depuse în acest sezon rece pentru ajutoarele la încălzire, însă numai o parte dintre acestea au fost aprobate. Cei care au fost respinşi de la plată nu s-au încadrat pentru acordarea ajutorului, fiind mai bogaţi decât s-au dat în actele oficiale. Cei mai mulţi solicitanţi care au fost acceptaţi la plată vor beneficia de bani pentru factura la gaze.

    Până în momentul de faţă pentru subvenţiile la gaze au fost depuse 4.793 de cereri şi aprobate 4.436; la energie electrică depuse 111 şi aprobate 91; iar la lemne 443 şi aprobate 385. „Un număr de 399 de cereri s-au primit pentru sistemul de încălzire cu combustibili solizi, din care 42 au fost respinse, la gaze am primit 4.058 de cereri din care 100 cereri respinse, iar la energie electrică s-au primit 114 cereri din care 40 respinse. Motivul respingerii cererilor la sistemul de încălzire cu energie electrică îl reprezintă faptul că, în urma anchetelor obligatorii, s-a constatat că acele familii care solicitaseră ajutor de încălzire nu foloseau un astfel de sistem, ci foloseau altul, cu gaze ori cu lemne. S-au efectuat anchete pentru fiecare dosar depus de ajutor la încălzirea cu energie electrică”, a declarat Alina Toader, director adjunct DPPS Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: